Stiri din Piatra Neamt

Profesorul de pe locul III. Cristina Neculăeş: „Sunt umanist, deci sunt generoasă”

6 februarie 2012, 08:00 |  Autor: Florin Jbanca | 

Cuvinte cheie: Neamt, Adevarul, campanie, Cristina Neculaes, profesori, locul 3, povesti, viata,

Cristina Neculăeș, profesor de limba și literatura română

Piatra Neamt

Cristina Neculăeș, profesor de limba și literatura română

 

Profesorul de limba și literatura română Cristina Neculăeş (43 de ani) de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ ocupă locul al treilea pe podiumul topului ce încheie campania „Profesorii cu care Neamţul se mândreşte".

Dascălul, originar din comuna Brusturi (Neamţ), duce mai departe tradiţia familiei din care provine, părinţii fiind învăţători. Aceştia i-au insuflat de altfel dragostea pentru literatură şi i-au creat un mediu propice pentru viitoarea carieră. „Am moştenit cărţile de la părinţii mei care au făcut sacrificii ce acum par ridicole să înzestreze biblioteca. La rândul meu am îmbogăţit şi eu colecţia pe care am s-o las moştenire fiicei mele", mărturiseşte profesoara Neculăeş.


Click pe poze pentru galeria foto

Citește și: Profesorul de pe locul V: Magdalena Anechitei, dascălul recompensat cu premiul de onoare în Franţa

Deşi concurenţa era acerbă (11 pe loc) şi plana teama unui eşec  („absolvisem Liceul «Ştefan cel Mare» din Târgu Neamţ, unitate cu profil «real», mama credea că nu o să intru niciodată"), Cristina Neculăeş a fost admisă la Facultatea de Litere din Iaşi cu nota 10 la literatură. În 1990, anul absolvirii, în vremuri de căutări pentru sistemul de învăţământ, a ales să profeseze, în loc să-şi continuie studiile la master. „Am găsit la Liceul «Calistrat Hogaş» o catedră de limba şi literatura română foarte puternică, cu foarte multe personalităţi. Sunt convinsă că mediul intelectual de aici m-a facut să fiu un profesor foarte bun", spune profesorul care are gradul didactic 1, obţinut în urmă cu mai bine de un deceniu.

Făuritor de olimpici

Citește și: Profesorul de pe locul IV: Ionuţ Ciocoiu, profesorul de istorie implicat în proiecte internaţionale

Dascăul îşi datorează cariera pe care şi-a construit-o la «Hogaş» atât corpului profesoral, cât şi elevilor care i-au adus satisfacţii prin performanţele realizate. În perioada 1990-2010, aceştia au reuşit să obţină toate cele trei locuri pe podiumul de premiere la faza naţională a olimpiadei de limba şi literatura română (Raluca Georgiana Arsenie - locurile I şi II, Cristina Borş - locul III), precum şi cinci menţiuni. „Am toate rezultatele de olimpiadă pe care şi le doreşte un profesor, de la etapa locală, la cea naţională a concursului. Pentru fiecare an de învăţământ îmi propun să am măcar un fost elev care să se facă profesor, chiar dacă meseria aceasta este privită ca paria", spune dascălul.

Învaţă de la proprii elevi

În activitatea didactică de la clasă, profesoara de la CN «Calistrat Hogaş» este adepta unui stil modern de predare, care să atragă interesul elevilor. „Orele sunt diferite de fiecare dată. Generaţiile se schimbă, aşa că şi eu mă schimb. Cred în metodele interactive şi participative şi constat că avem copii foarte buni, care te determină şi pe tine, ca profesor să înveţi", mai spune dascălul care coordonează revista liceului, „Zece +" (din 1995). Anul trecut, la centenarul Colegiului „C. Hogaş", Cristina Neculăeş a lansat primul număr al „Anuarului" liceului. Chiar dacă este un profesor exigent, preferă să-şi îndemne elevii să înveţe prin note bune. „Nota depinde de ecuaţia personală. Dacă sunt umanistă, sunt automat generoasă. Şi eu, ca elev, m-am simţit stimulată mai mult să învăţ atunci când luam note mari", spune profesoara.

Doctor în Teatrologie

Pentru că îi plac provocările, Cristina Neculăeş a preferat să «ardă» etapa de masterat şi s-a înscris la un doctorat în Teatrologie la Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi. În 2008 a finalizat cei trei ani de studiu în „sistem Bologna" cu lucrarea „Despre comedia interbelică românească". „Îmi doresc să scriu cronică dramatică la o publicaţie locală, şi despre «Teatrul Tineretului» din Piatra Neamţ,  instituţie de excepţie unde s-au lansat, sau au activat, personalităţi precum Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, Oana Pellea, Maia Morgenstern sau regizorul Andrei Şerban".

Cristina Neculăeş - repere profesionale

-         membru al grupului de lucru al Comisiei Naţionale de Evaluare şi Examinare pentru elaborarea subiectelor de bacaluareat la limba şi literatura română (3 sesiuni)

-         coautor al „Ghidului de pregătire a olimpiadelor şi concursurilor şcolare, cls. XI-XII" (vol. IV)

-         profesor Centrul de Excelenţă Neamţ, limba şi literatura română, clasele a XI-a şi a XII-a (2010-2011)

-         coordonator al Taberei Inetrnaţionale de Limbă Engleză, International Village, cu participarea a 32 de elevi ai CNCH (Stara Lubovna, Slovacia, septembrie 2011)

-         coordonator al proiectului Euro Humour al Comittee Europe cu participarea a 19 elevi ai CNCH( Valencia, Spania, mai 2011)

-         coordonator al cercului de lectură „Lizuca" (CNCH), al Atelierului de Scriere „Ars scribendi" (CNCH) şi al Clubului de Literatură „Luceafărul" (Piatra Neamţ)

-         profesor organizator al Olimpiadei Internaţionale de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „G. Călinescu" (2011, Piatra Neamţ)


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Şase sute de posturi vacante în învăţământ. O sută dintre ele sunt pentru învăţători

    Aproape 600 de posturi, câte nu sunt ocupate de titulari, sunt scoase la concurs în această per ...

    Carmen Cheaburu, dascălul de pe locul III din campania „Profesorii cu care Suceava se mândrește“: „Eu sunt unul dintre cei mulți“

    Profesoara predă din anul 1996 contabilitatea la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, ...

    Votaţi-vă favoritul în campania „Profesori cu care Oradea se mândreşte!"

    Începând de astăzi şi până pe 25 ianuarie, pe site-ul nostru, oradea.adevarul.ro, puteţi vota ...

    Nicoleta Ioniţă, profesoara care-i face pe elevi să creadă că pot face foc din gheaţă!

    Născută la Iaşi, trecută prin 12 ani de suplinire pe vremea comuniştilor, navetistă printre tro ...

    Mirela Ilicea este dascălul cu care Alexandria se mândreşte

    Dacă ar fi ministrul Educaţiei ar "aerisi" puţin programa şcolară. Şi asta pentru că până şi u ...

    Dascălul Ovidiu Badescu îi învață pe elevi să gândească logic

    Ovidiu Badescu este profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița. De ...

    CAMPANIE Nu ratați mâine povestea dascălului de pe locul 3

    Cei cinci finaliști ai campaniei "Top 5 profesori cu care Suceava se mândrește" au fost aleși. ...

    Locul III în campania “Profesorii cu care Bacăul se mândreşte”. Gheorghi Iorga: ”Cel mai mare despotism posibil este tirania nemiloasă a ideilor!”

    E un om mare cât un munte, cu părul vâlvoi, fruntea înaltă, volubil, nonconformist şi orice dis ...

    Votează profesorii cu care Craiova se mândreşte!

    S-a dat start vot în campania lansată de ziarul „Adevărul“, iar cititorii pot vota favoriţii pe ...

    Graţiela Popa, profesoară de matematică: „Copiii mă încarcă cu energie pozitivă“

    Profesoara de matematică Graţiela Popa (48 ani) ocupă locul trei în topul „Profesorii cu care s ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole