Prefectul de Neamţ: „Animalele de companie nu se numără la recensământ"! Vezi ce formulare trebuie să completezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Archip, prefectul de Neamţ, îi sfătuieşte pe nemţeni să fie atenţi la ce fel de formulare semnează pentru recensământ
Mihai Archip, prefectul de Neamţ, îi sfătuieşte pe nemţeni să fie atenţi la ce fel de formulare semnează pentru recensământ

Mihai Archip a răspuns astfel reclamaţiilor făcute de nemţeni la call-center-ul Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor (RPL 2011).

După ce au depăşit nemulţumirile legate de declararea CNP-ului la recensământ, nemţenii au ridicat o altă problemă în atenţia autorităţilor: la call-center-ul RPL 2011 sunt făcute sesizări de către persoane care reclamă prezenţa unor formulare referitoare la o aşa-zisă recenzare a animalelor de casă (câini şi pisici).

Astfel, Mihai Archip, prefectul de Neamţ, s-a văzut nevoit să clarifice situaţia şi să explice că recensământul presupune numai numărarea persoanelor şi a locuinţelor, nu şi a celorlalte vietăţi din apartamentele nemţenilor.

Nemţenii din Agapia, cei mai activi la numărătoarea de oameni şi case

 „Orice alt tip de formular decât cele prezentate nu face parte din instrumentarul recenzorului. Există posibilitatea apariţiei formularelor alb-negru, dar în acest caz solicitaţi recenzorului formularul martor color şi comparaţi întrebările. În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la formularul folosit sau întrebările puse de recenzor vă rugăm să le semnalaţi la telefon : 0233.219 774. Nu uitaţi, în momentul sesizării, să comunicaţi operatorului numele recenzorului şi numărul de legitimaţie a acestuia", a precizat prefectul de Neamţ.

Numărătoarea nemţenilor a început joi. Vezi aici ce rişti dacă refuzi să răspunzi la întrebările recenzorilor

Formularele conţin ca date de identificare sigla Institutului Naţional de Statistică (INS) în colţul stânga sus şi sigla RPL2011 în colţul dreapta sus:

Formular LC - Locuinţă, Clădire - 8 pagini, culoare albastră

Formular G - gospodărie - 2 pagini, culoare verde

Formular P - persoană - 8 pagini, culoare roz

Formular M - persoane plecate în străinătate - 2 pagini, culoare mov

Formular PPI - persoane plecate pentru o perioadă îndelungată - 2 pagini, culoare maro

Formular TP - persoane temporar prezente - 2 pagini, verde deschis.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite