Portret / Ştefan Lupu, handbalistul cu ambiţii de avocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul s-a remarcat la numeroase competiţii sportive, dar şi şcolare. Este campion naţional la handbal juniori şi este pasionat de origami.

Ştefan Lupu şi-a îndreptat paşii spre lumea sportivă la vârsta de 12 ani. Iniţial a jucat fotbal, ca portar la Clubul Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamţ. Apoi, pentru că se pricepea la interceptat mingi, s-a orientat spre un joc mai dinamic: handbalul.

S-a înscris la echipa de handbal LPS Piatra Neamţ, unde a rămas apărător al porţii. „În toate sporturile de echipă în care există postul de portar, acesta este distribuit pe criteriul înălţimii“, explică sportivul. Timp de mai bine de trei ani, Ştefan s-a antrenat la handbal alături de antrenorul Constantin Radu Rusu. „Îmi place să fiu competitiv. Handbalul este un sport ce seamănă mult cu viaţa, iar viaţa este cea mai grea competiţie“, spune Ştefan.


Campion naţional la 15 ani


Până în prezent, el a participat în peste 30 de turnee în ţară. Cel mai important a fost Turneul Final de la Sighişoara, unde echipa LPS Piatra Neamţ juniori masculin s-a clasat pe locul I. Cu această ocazie a obţinut şi prima medalie de aur într-o competiţie sportivă.


Tot la handbal, Ştefan a obţinut şi locul I la Cupa de vară 2008 de la Focşani, locul I la Turneul Semifinal de la Medgidia şi numeroase victorii în competiţiile preliminarii. Din pasiune pentru sport, în 2007 pietreanul a participat ca amator la un concurs de atletism la Piteşti, unde s-a remarcat şi a obţinut bronzul la 400 de metri şi medalia de argint la aruncarea mingii de oină. „Profesorul meu de sport m-a întrebat dacă vreau să merg la un concurs de atletism, am acceptat şi asta a fost. Nu mă aşteptam la aceste rezultate pentru că erau în concurs atleţi de performanţă“, adaugă sportivul.


Atras de arta origami


Pe lângă activitatea sportivă, Ştefan Lupu este şi un elev conştiincios. Iubeşte fizica şi a fost prezent în competiţii, unde a obţinut două menţiuni la concursuri naţionale şi judeţene. Nici limba engleză nu este departe de pasiunile adolescentului, ocupând un punctaj bun la Concursul Naţional „Smart“.


„După antrenamente, spre seară, aloc timp şi pentru studiu pentru că sportul este pe locul doi pentru mine. E mai importantă şcoala“, spune pietreanul care îşi doreşte să urmeze Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“.


O altă pasiune a lui Ştefan este origami, îi place să construiască orice tip de obiecte din hârtie colorată. În viitor, consideră că va continua activitatea sportivă atât timp cât va obţine performanţe notabile şi îi va permite fizicul. În paralel, va studia însă pentru a deveni un bun avocat sau un renumit judecător.

_______________-

profil
născut.
8 noiembrie 1994, Piatra Neamţ.
studii. Este elev în clasa a VIII-a la Şcoala „Daniela Cuciuc“ din Piatra Neamţ.
familie. Este singur la părinţi.

întrebări şi răspunsuri
În ce domeniu ţi-ar plăcea să activezi?
Nu doresc să ajung sportiv pentru că e o meseriecare se încheie devreme. Cariera în sport este scurtă, doar până la 35, maxim 40 de ani. Îmi doresc să devin avocat sau judecător întrucât am spirit justiţiar. Un unchi de-al meu este judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi m-a impresionat ceea ce face, aş spune că m-a influenţat în această decizie. 

Ce sacrificii presupune viaţa de sportiv?
Greu este în momentul jocului pentru că trebuie să treci peste emoţiile copleşitoare. De asemenea, cantonamentele îmi răpesc din timpul de la şcoală, iar antrenamentele din timpul meu liber.

ce-i place
În puţinul timp liber pe care îl are la dispoziţie îi place să vizioneze filme science fiction şi cărţi pe aceeaşi temă. „Îmi place să mă uit la documentare despre maşini şi arme de foc şi iubesc să fac fotografii“, spune Ştefan.

ce nu-i place
Detestă prostia, despre care crede că este cel mai urât lucru din lume. De asemenea, nu-i place ipocrizia şi nu agreează ideea să-şi facă ordine în cameră. „Îmi displac copiii de bani gata, care îşi arată talentele pe care nu le au. Nu-mi place ploaia torenţială pentru că-mi dă o stare de disconfort“, mai spune adolescentul.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite