Portret / Ana Băcilă priveşte lumea prin pictură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Băcilă
Ana Băcilă

Fetiţa de nouă ani a realizat lucrări pe pânză, apreciate de critici. Este atrasă de stilul suprarealist şi îşi doreşte o carieră în domeniul designului.  Ana Băcilă a cochetat cu muzica, a urmat cursuri de canto, a făcut şi înot, dar a ales din clasa a II-a să facă pictură. „Am renunţat pentru că deja ştiam să înot şi nu voiam să repet exerciţiile“, povesteşte fetiţa de 9 ani.

De muzică, recunoaşte că era atrasă, însă i se părea foarte mult de studiat şi a decis să renunţe în favoarea picturii. „Mi-au spus profesorii că am talent şi îmbin culorile foarte frumos, aşa am fost îndrumată. De mică îmi place să desenez şi să pictez“, spune Ana, care acum lucrează sub îndumarea artistului Lucian Gogu Craiu, la Palatul Copiilor.


Pictează în stil suprarealist


Aici a învăţat detalii despre culori, umbre, stiluri şi ce trebuie să facă pentru realizarea unui tablou. La început, fetiţa mergea la cursurile de pictură zilnic, însă datorită programului de la şcoală în prezent frecventează orele de pictură de două ori pe săptămână. Într-un an de activitate intensă la cercul de pictură, Ana Băcilă a realizat sute de lucrări pe hârtie cu peisaje, natură statică şi teme suprarealiste. Până acum, fetiţa a lucrat 5 tablouri pe pânză în acrilice.


Primul dintre ele reprezintă o natură statică, în timp ce următoarele sunt inspirate din teme libere: natură, anotimpuri sau sănătate. Eforturile Anei au fost remarcate la Concursul Naţional „Culorile toamnei“ de la Odorheiul Secuiesc în 2009, când a obţinut locul III. Talentul i-a fost răsplătit şi de Ziua Copilului, la un concurs de desene pe asfalt, când a luat locul I.


„Acum mă pregătesc de un concurs naţional. Organizatorii vor alege lucrările din cadrul unei expoziţii de la Palatul Copiilor. Sper să particip şi să iau un premiu important“, adaugă Ana Băcilă.


Fetiţa spune că până acum nu şi-a ales un model pe care vrea să-l urmeze. Nu are un pictor preferat, dar i-ar plăcea să devină un artist de renume într-o bună zi. „La început am luat totul ca pe-o joacă, dar acum îmi place mult“, povesteşte fetiţa.


Se inspiră din natură


Ana dezvăluie că este inspirată de natură şi din fotografii cu peisaje. „Dacă desenez un copac, îmi imaginez un chip din crengile lui“, explică fetiţa suprarealismul din tablourile ei. Ana mai spune că „atunci când nu am chef de nimic, desenez ceva, mă binedispune“. Deşi iubeşte pictura, fetiţa visează ca într-o zi să-şi poată folosi talentul artistic şi viziunea cromatică în designul vestimentar. Nu cunoaşte încă nume celebre în modă, dar este convinsă că atunci când va creşte mare, va deveni unul dintre ele.

_________________

profil
născută.
18 aprilie 2001, Bacău.
studii. Liceul Particular „Aurora Ouatu“.
familie. Mai are un frate.

întrebări şi răspunsuri
Îţi doreşti carieră în domeniul artistic?
Da, îmi place mult şi chiar aş vrea să continui. Mi-ar plăcea să urmez cursurile unui liceu de artă şi poate să devin pictoriţă. Mai mult, cred aş vrea să devin designer vestimentar. Moda este marea mea pasiune şi vreau să creez rochii de seară, de zi sau chiar de plajă. 
Când vei deschide propria expoziţie?
Acest lucru va fi posibil în doi sau trei ani. Profesorul meu mi-a spus că pot să am propria expoziţie când voi avea 30 de lucrări pe pânză. Eu lucrez în acrilice, care se pictează în straturi şi muncesc la o lucrare o săptămână. Nu este greu, iar satisfacţia vine atunci când termin tabloul şi sunt lăudată.  

ce-i place
Anei îi plac jocurile de strategie pe calculator. De asemenea, a făcut o pasiune pentru cumpărături şi modă. „Mă uit cu interes la comedii şi desene. Preferatul meu este Hannah Montana“ povesteşte micuţa. Iubeşte culoarea roz pentru că o face să fie energică.

ce nu-i place
Nu agreează matematica, despre care spune că nu este foarte grea, dar nu o atrage. Nu-i place când este pusă să citească sau când trebuie să facă ordine. „Mă deranjează copiii lăudăroşi şi cei care mint mult“, completează Ana.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite