Portret/ Claudiu Sandu vrea să-l egaleze pe R. Kelly

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pietreanul este pasionat de hip-hop, cântă pe aceste ritmuri din 2006 şi este membru în trupa Parannoya. Se pregăteşte să devină profesor de muzică.

Cladiu Sandu şi-a descoperit abilităţile muzicale la vârsta de 10 ani cântând karaoke acasă. „Pe vremea aceea cântam mai mult hit-uri pop şi rock, nu eram încă familiarizat cu hip-hop-ul. După cinci ani am început însă să-l ascult pe Eminem cu albumul «Eminem Show»“, îşi aminteşe pietreanul. În clasa a V-a, profesorul de muzică i-a sugerat să se înscrie la Liceul de Artă „Victor Brauner“, la teorie muzicală şi pian secundar. Din clasa a X-a a început să studieze, timp de doi ani, şi canto clasic sub îndrumarea profesoarei Gabriela Pipelea.

„A fost o experienţă interesantă, dar cred că cel mai mult m-a ajutat exerciţiul alături de corul liceului“,  adaugă Claudiu. Pasionat de acest domeniu a decis să-şi continue traseul şi a fost admis la studii în cadrul Facultăţii de Muzică la Pedagogie Muzicală. „Am făcut pedagogie muzicală pentru că mi s-a părut mai greu şi voiam să continui ceea ce am studiat în liceu la teorie“, spune artistul.

Din 2006 cântă hip-hop

Înainte de studenţie s-a orientat către muzica hip-hop pentru că a fost atras de plăcerea de a transmite mesaje directe. Mai târziu a realizat că-i place şi muzicalitatea şi acordurile stilurilor R&B şi Urban.

„Am pus bazele unei trupe care nu a avut viaţă lungă, dar e o amintire plăcută. Este vorba de formaţia I.T.Z., care la acea vreme avea trei membri“, îşi aminteşte Claudiu. La scurt timp însă i-a cunoscut pe băieţii de la Parannoya, care doreau înfiinţarea unui crew la Piatra Neamţ, iar Claudiu Sandu a fost printre primii membri ai acestui echipaj.

Ca artist individual a activat în componenţa crew-ului până la finele lui 2009. „Aveam o activitate intensă pentru că obişnuiam să cânt foarte multe refrene, iar la concerte apăream foarte des în prim plan. Atunci cântam hip-hop pur“, povesteşte pietreanul. De-a lungul timpului a fost nevoit să-şi compună muzica şi versurile, iar mai apoi a început să lucreze cu cei care aveau să-i devină colegi de trupă, respectiv Killa şi Drey. Cld, după numele de scenă, a început din 2009 să intre şi în producţia de instrumente. 

Parannoya din 2009

„Practic, trebuie să fii foarte creativ pentru a da naştere unei teme muzicale. Aceasta trebuie prelucrată şi dezvoltată pentru ca în final să ajungi la produsul finit“, adaugă Claudiu. Colaborarea cu băieţii de la trupa Parannoya exista deja din 2006, dar în 2009 a fost o unificare practic legată de titulatură.

„Eu cântam deja cu ei în toate concertele, dar înainte era trupa Parannoya şi Cld, iar acum suntem toţi Parannoya“, mai spune pietreanul.

Profil
Născut. 10 iulie 1987, Topliţa, judeţul Harghita.
Studii. Facultatea de Muzică  din Piatra Neamţ, Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Cum crezi că se va împăca meseria de profesor cu cea de rapper?
Cred că este cel mai potrivit lucru pentru mine. Din punctul acesta de vedere sunt avantajat pentru că, dacă am studii muzicale, e important pentru activitatea mea artistică. Eu cred că viitorii mei elevi se vor bucura să ştie că profesorul lor este şi artist. Nu ştiu să fie foarte mulţi rapperi în ţară care să predea muzică. 
Care sunt artiştii tăi favoriţi?
Prefer muzica hip-hop combinată cu R&B, dar ascult şi rock şi pop. Artiştii preferaţi sunt Eminem, Jay-Z, R. Kelly şi Jamie Foxx. R.Kelly mi se pare cel mai complet şi mi-ar plăcea să ajung într-o zi la acelaşi nivel.

Ce-i place
Claudiu este pasionat de lectură. Când are timp citeşte cărţi despre psihologia interumană, paranormal sau supranatural. „Îmi plac oamenii comunicativi, sociabili, de încredere şi cei cu bun- simţ“, spune artistul.

Ce nu-i place
Detestă persoanele pline de sine şi îngâmfate. Nu-i plac drogurile şi substanţele etnobotanice. „Mă indispune vremea urâtă. Nu agreez să urmăresc emisiunile TV care se vor a fi show-uri de divertisment, dar de fapt, nu sunt“, completează Claudiu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite