Portret/ Claudia Mihăilă pune pietrenii în mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudia Mihăilă
Claudia Mihăilă

Tânăra este de 10 ani instructor de fitness şi aerobic. A antrenat sute de oameni, iar punctul ei forte sunt exerciţiile pentru picioare şi abdomen. În anii de liceu, Claudia Mihăilă nu visa decât să devină medic veterinar. A încercat la facultate în primul an şi a picat.

Dezamăgită, nu a mai avut curajul să încerce şi a doua oară, însă pentru că iubeşte foarte mult animalele s-a îndreptat către zootehnie.

„În 1992, anul în care am picat la Medicină Veterinară, m-am angajat la o asociaţie umanitară româno-elveţiană. A fost o experienţă extraordinară pentru mine“, îşi aduce aminte instructoarea de fitness. La Asociaţia „Noi de asemenea“, Claudia s-a ocupat de copiii străzii şi de educaţia acestora.
A făcut ore de franceză cu ei şi a fost şi bibliotecar în cadrul asociaţiei. „A fost un an fructuos pentru mine, în care am cunoscut mulţi oameni din alte ţări“, spune tânăra. Ulterior, a urmat cinci ani de facultate la Zootehnie, timp în care a avut în vedere şi pasiunea ei din clasa a X-a, şi anume, sportul.

„La 16 ani am perceput sportul ca pe ceva sănătos şi necesar pentru mine“, motivează Claudia.

„Sportul este sănătate“

În 2000, Claudia a lucrat pentru prima dată într-o sală de fitness în Piatra Neamţ, ca instructor. După un an a schimbat sala şi a început să ţină şi clasele de aerobic. A urmat un an de pauză, timp în care a muncit în Italia şi a făcut cursuri de masaj şi reflexoterapie, iar din 2008 activează la un centru SPA ca instructor de fitness şi aerobic.

„La fitness se lucrează toate grupele musculare, iar la aerobic eu am clasa bazată pe tonifiere şi exerciţii de stretching. Sportul prin natura lui detensionează, aşa că îl recomand tuturor“, mai spune Claudia. Pentru că îşi iubeşte meseria, tânăra a decis să urmeze începând cu 2008 şi cursurile Şcolii Postliceale Sanitare. Instructoarea consideră că există legături strânse între sport şi sănătate şi doreşte să-şi ajute clienţii să ajungă la o stare de bine. „Mă simt o norocoasă că mi-am şlefuit meseria prin această şcoală“, a adăugat pietreanca.

Face 10 ore de sport în fiecare zi 

Pentru că face totul din pasiune, Claudia îşi doreşte să transmită dragostea pentru sport şi clienţilor ei. Crede că cei care merg la sală au şansa de a socializa şi de a lega noi prietenii. În plus, îşi doreşte să fie văzută de oamenii din sala de fitness ca cineva apropiat lor. „Sportul îmi ocupă aproape tot timpul, dar asta înseamnă sănătate“, este sigură Claudia Mihăilă. Zilnic lucrează în sală zece ore, dintre acestea opt sunt în interes de serviciu şi alte două pentru plăcerea personală. „Sunt implicate şi dorinţa mea şi iubirea pentru sport pentru că vreau să mă menţin în formă“, spune tânăra.

Profil

Născută: 25 septembrie 1973,Piatra Neamţ.
Studii: Facultatea de Zootehnie, Iaşi.
Familie: Necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri

Care este punctul tău forte ca instructor?
Sunt solicitată cel mai des să lucrez fesieri, picioare sau abdomen. Caut tot timpul exerciţii noi pentru că vreau să obţin rezultate într-un timp cât mai scurt pentru clienţii mei. Când vin la sală, doamnele îmi spun că ar vrea să arate ca mine, că le face plăcere să lucreze în prezenţa mea sau că apreciază modul în care eu comunic. 

Vei renunţa la fitness după ce vei absolvi Postliceala Sanitară?
Nu, nu cred. Sportul este marea mea dragoste şi nu vreau să renunţ la el. Eu cred că între sport şi sănătate există o mare legătură, de aceea am urmat cursurile sanitare. Am vrut să mă perfecţionez ca instructor de fitness. Sunt exerciţii care ameliorează starea de sănătate, iar medicii recomandă pacienţilor mişcare.

Ce-i place
Îi place să citească lucrări de psihologie şi sănătate. Adoră plimbările în natură, florile şi animalele. Iubeşte sinceritatea oamenilor.  Crede în existenţa unei forţe superioare care „ne ghidează“.

Ce nu-i place
Nu-i plac schimbările bruşte ale vremii. Nu mănâncă maioneză şi salată boeuf. Nu-i place cearta şi ipocrizia.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite