Portret/Vlad Petrescu, vrea să fie model pentru Hugo Boss

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Petrescu
Vlad Petrescu

La doar 17 ani se numără printre cele mai bune şase modele masculine din lume şi a apărut într-un film regizat de Francis Ford Coppola. După ce o perioadă de câţiva ani s-a dedicat sportului, Vlad Petrescu a decis că cel mai bine i se potriveşte viaţa de model.

Timp de patru ani a făcut fotbal ca mijlocaş la Clubul Olimpia din Piatra Neamţ.

„Îmi plăcea foarte mult fotbalul şi mi se spunea că am şi talent“, povesteşte tânărul. Datorită unor probleme de sănătate, a fost nevoit să renunţe. A încercat apoi, timp de şase luni, înotul pe care-l consideră un sport relaxant, iar în ultimul timp frecventează cu regularitate sala de fitness.

„Trebuie să mă menţin şi să arăt bine“, mai spune Vlad, care de un an şi-a început cariera de model. Împreună cu un prieten s-a prezentat la un casting, a fost ales să facă parte dintr-o agenţie de modele din Piatra Neamţ şi a început să lucreze. Vlad spune că acest domeniu îl atrage pentru că „îmi place să ies în evidenţă, să fac poze şi să defilez pe scenă“.

În ciuda faptului că nu activează în lumea modei decât de un an, Vlad a apărut în reclame TV, a pozat într-un catalog de modă pentru bărbaţi şi a prezentat pentru Langellotti, Motor, Dinasty, Pacco Rabanne şi Givenchy.

„Al şaselea model din lume“

La începutul lunii decembrie a fost desemnat să reprezinte România la Best Model of the World, cel mai prestigios concurs de modelling, care s-a desfăşurat în Bulgaria, la Sofia. „Cred că am fost ales datorită atitudinii, a felului în care m-am prezentat pe scenă şi pentru că nu am avut emoţii“, explică cel care a fost mezinul concursului internaţional.

În competiţie au fost peste 60 de modele masculine din întreaga lume, care au avut de parcurs trei probe: prezentarea unei ţinute casual, defilare în costum de baie şi în costum de seară. După 10 zile de cantonament şi un program riguros, Vlad Petrescu s-a clasat pe locul şase la acest concurs internaţional.

El a primit premiul „Best Prince Dedeman“, pe care îl consideră o surpriză frumoasă. „A fost o experienţă inedită, pe care oricând aş vrea să o repet. Este o bucurie foarte mare pentru mine“, completează Vlad. Tânărul model îşi propune în 2010 o lansare la nivel naţional, iar în urma concursului a fost deja contactat de impresari din întreaga lume pentru diverse colaborări. De asemenea, Vlad a fost invitat anul viitor să participe la Mr. Young în Puerto Rico. „Sper să am un an bun pentru că părinţii sunt alături de mine şi mă susţin“, explică modelul.

Improvizaţie în filmul lui Coppola

Viaţa în lumina reflectoarelor s-ar părea că l-a atras pe Vlad încă de la 14 ani. A aflat de la şcoală că sunt căutaţi băieţi la castingul pentru figuraţie în filmul lui Francis Ford Coppola „Tinereţe fără tinereţe“ şi s-a prezentat.

„Am trecut de două selecţii şi din 3.000 de persoane au ales patru băieţi, printre care şi pe mine“, îşi aminteşte mândru Vlad Petrescu. Tânărul a interpretat un rol de şcolar şi a avut de spus o replică scurtă personajului principal. Vlad povesteşte că experienţa a fost una interesantă şi „la vârsta aceea mi s-a părut extraordinar, în plus, am câştigat şi o sumă de bani care era mare pentru mine“, mai spune modelul.

Profil

Născut: 10 iunie 1992, Piatra Neamţ.
Studii: Elev în clasa a XI-a, Liceul „Spiru Haret“.
Familie: Singur la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri

Vrei să ai o carieră în modelling sau te-ai gândit la o altă meserie?
Îmi doresc să am o carieră cât mai reuşită. Mi-ar plăcea să fiu prezent pe scenă la festivalurile de modă de la Milano, New York, Paris sau Londra. Într-o bună zi, aş vrea să prezint pentru Hugo Boss sau Versace. La o altă meserie nu m-am gândit. Nu mă văd angajat, vreau să am propria afacere în domeniul comerţului.

Ce presupune munca de model?
În primul rând te antrenezi săptămânal, trebuie să ţii un regim alimentar cât mai sărac în grăsimi şi să ai un psihic bun pentru că este o muncă grea. Să stai opt ore la o şedinţă foto, în lumini, nu e chiar aşa uşor.

Ce-i place
Vlad preferă plimbările în aer liber când este frumos afară şi timpul petrecut alături de prietenii săi. Ascultă muzică, mai puţin manele, şi-i place să călătorească. „Îmi place ca orice îmi propun să duc la capăt. Apreciez oamenii sinceri, comunicativi şi deschişi“, spune tânărul.

Ce nu-i place
Detestă prostia, trădătorii şi mincinoşii. „Urăsc să mă trezesc de dimineaţă şi nu-mi place să aştept sau să fiu enervat“, povesteşte Vlad. Nu mănâncă ficăţei şi-i displac mizeria şi frigul.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite