Portret/Maria Ţifrea: „Trăiesc prin muzica populară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Ţifrea
Maria Ţifrea

Maria Ţifrea cântă de opt ani la nunţile şi petrecerile pietrenilor, şi predă gratuit lecţii de canto copiilor la un club din oraş. Maria Ţifrea a crescut pe ritmuri de muzică populară.

Pietreanca provine dintr-o familie numeroasă din zona de munte, în care pasiunea pentru muzică a fost transmisă din generaţie în generaţie. „Am învăţat să cânt de la mama mea care era în corul bisericii. Tatăl meu cânta la fluier“, povesteşte artista. Maria Ţifrea îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care repeta colinde de Crăciun la lumina lumânării alături de cei 12 fraţi ai săi. „Era o plăcere pentru oamenii din sat să ne asculte colindând“, explică pietreanca.

A lucrat patru ani la un salon de masaj

Din 2001, Maria Ţifrea a început să cânte la nunţile şi petrecerile din Piatra Neamţ. Nevoia de a-şi găsi o a doua specializare a determinat-o să urmeze cursuri de masaj şi reflexologie la Braşov, unde timp de patru ani a lucrat ca maseur la un cabinet privat. „Pentru a face masaj trebuie să iubeşti oamenii. Nu este o muncă uşoară. Dacă nu-ţi place nu poţi să o practici“, mai spune Maria Ţifrea.

Cântă alături de trupa Meridian

Totuşi, pasiunea pentru muzica populară şi-a pus amprenta pe destinul pietrencei, care a continuat să cânte la petreceri. „Am vrut să urmez un liceu de specialitate, dar părinţii nu au fost de acord. La 26 de ani însă, mi s-a împlinit visul pentru că am făcut Facultatea de Muzică” povesteşte artista. Pietreanca interpretează doar melodii din folclorul românesc.

Iubeşte în mod special cântecele din Ardeal şi Banat, dar consideră că i se potriveşte foarte bine timbrului său vocal muzica oltenească. Cântă sute de piese populare cunoscute şi face parte din trupa „Meridian“ alături de alţi şase artişti pietreni. „Melodiile lente îmi plac cel mai mult, sunt pe sufletul meu şi au un mesaj mai profund”, completează Maria Ţifrea.

Voluntariat pentru copiii talentaţi  

De dragul celor mici, Maria Ţifrea colaborează din toamna acestui an cu un club pentru copii din Piatra Neamţ. După ce a pregătit o fetiţă în domeniul muzical, a descoperit că-i place meseria de dascăl şi a primit propunerea să lucreze ca profesor de muzică.

„Munca la club este voluntară. Am acceptat această idee pentru că iubesc mult copiii şi vreau să am rezultate cu ei“, povesteşte artista. În prezent, lucrează cu patru copii pe care-i învaţă canto pentru serbări şi concursuri de specialitate. „Munca mea se va vedea în momentul în care am rezultate cu cei mici la concursuri“, adaugă Maria. 

Profil

Născută: 11 septembrie 1975, Piatra Neamţ.
Studii: Facultatea de Muzică Piatra Neamţ.
Familie: Este necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri

Când vei lansa propriul CD cu muzică populară?
Mi-ar plăcea să imprim un CD cu melodii populare din zona noastră. Poate în viitor va fi posibil acest lucru. E mult de muncă pentru că vreau ca acest compact disc să conţină muzică adevărată. Vreau să înregistrez cu orchestră live, să iasă perfect. 

Care sunt priorităţile dumneavoastră?
Cel mai mult îmi doresc să mă perfecţionez în ceea ce fac şi să pot să aduc bucurie în sufletele celor care mă ascultă. Vreau să am sănătate şi să-mi fac meseria cât pot de bine. Nu mi-am dorit niciodată să fiu vedetă, important este ca ceea ce faci să faci bine, nu contează unde.

Ce-i place
Mariei îi place să gătească orice, în mod special cozonaci pe care-i şi mănâncă. „Sunt încântată atunci când îi ajut pe cei din jurul meu şi pot
să le fac o bucurie“, spune artista. Apreciază sinceritatea, oamenii sufletişti şi ideea de voluntariat. Iubeşte muzica şi timpul petrecut la cumpărături.

Ce nu-i place
Artista din Piatra Neamţ detestă aglomeraţia, zgomotul, agitaţia şi oamenii care mint şi sunt prefăcuţi. „Urăsc fumul de ţigară, nu am fumat niciodată. De asemenea, nu-mi place deranjul şi mizeria” mai spune Maria. Îi displace să se trezească dimineaţa.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite