Portret/Laura Castellani, italianca reface istoria la Neamţ

S-a stabilit la poalele Pietricicăi anul trecut. Este un anticar respectat şi „părintele“ a mii de piese originale, care au prins din nou viaţă în mâinile ei.  Italianca a venit în Piatra Neamţ acum un an şi două luni, dar este decisă că va fi ultima oprire în cariera sa de anticar profesionist.

S-a îndrăgostit de oraşul de la poalele Pietricicăi, după ce acum 18 ani a fost în vizită la nişte prieteni români.

O viaţă plină de istorie

Laura a început să colecţioneze şi să restaureze obiecte de artă încă din adolescenţă. „Erau vremuri grele din punct de vedere financiar şi pentru a face cursurile de restaurator confecţionam suveniruri şi mici tablouri. Le vindeam ca să îmi pot plăti studiile“, îşi aminteşte zâmbind italianca.

Tot această meserie a făcut ca Laura să-şi cunoască viitoarea familie în mijlocul pieselor de artă. „Când am aflat că soţul meu avea aceeaşi pasiune şi că purta tradiţia de anticar încă de la bunicii săi, pentru mine a fost o bucurie imensă. Atunci mi-am dat seama că suntem făcuţi unul pentru altul“, povesteşte Laura.

La 18 ani, italianca a început cariera de anticar printre piesele din metale preţioase: „Lecţiile pe care le luam erau canalizate pe recondiţionarea obiectelor din aur. În timp, m-am specializat şi pe argint, mobilier din lemn şi piese de porţelan“.   

Primul client, prima dezamăgire

În cei 30 de ani de muncă, prin mâinile Laurei au trecut mii de piese vechi de sute de ani. „Fiecare obiect reprezintă pentru mine o bucată din istorie. De fiecare dată când ating o piesă de mobilier îmi imaginez câte persoane au plâns, au râs, au luat masa sau au vorbit lângă acel obiect. Cred că dacă ar avea puterea să vorbească, piesele mele ar avea multe de povestit“, explică Laura.

Cel mai vechi obiect care se regăseşte în atelierul celor doi soţi este un dulap confecţionat în anul 1500, pentru o bancă din Italia.

Primul client din Piatra Neamţ a însemnat pentru anticar şi prima dezamăgire. „Prima vânzare a fost o carpetă indiană veche şi două sfeşnice din argint din 1870. Prima întrebare a fost ce greutate au? Atunci mi-am dat seama că unii apreciază obiectele în cantitatea de material şi nu în istoria pe care o au. Românii nu sunt anticari, ci comercianţi“, mărturiseşte  cu regret Laura Castellani.

Cu toate acestea, italianca nu vrea să mai părăsească Piatra Neamţ. Deşi îi lipseşte târgul de la Arrezzo, din Italia, unde lunar se întâlneau peste 2.000 de anticari din întreaga lume, sau respectul pentru cultură al compatrioţilor săi, Laura îşi doreşte ca Perla Moldovei să fie ultima oprire în cariera sa. „Am văzut pe internet o fotografie cu locul unde avem acum magazinul şi am decis pe loc că aici vom rămâne. Cred că destinul va fi de partea noastră“, spune încântată italianca.

Profil

Născută: 25 martie 1961, Viterbo, Italia.
Studii: Cursuri de restaurator de metale preţioase.
Familie: Căsătorită.

Întrebări şi răspunsuri

Aveţi vreo piesă de care nu vă puteţi despărţi?
Am o carte editată în 1670, pe care nu am să o vând niciodată. Este vorba despre un îndrumar al bunelor maniere scris în latină şi italiană de un Monsenior al Casei Regale. O am de mai bine de 20 de ani şi sunt hotărâtă să o ţin în raft cât voi trăi. 

 Aveţi vreun regret referitor la faptul că aţi venit în România?
Îmi pare nespus de rău că aici nu este promovat îndeajuns acest domeniu al istoriei. În Italia există reviste de specialitate care apar bilunar şi care tratează subiectul antichităţilor cu seriozitate. M-am gândit să fac aşa ceva şi la Piatra Neamţ, însă deocamdată sunt în faza de proiect.

Ce-i place
Este îndrăgostită de natură. „Ador să mă aşez pe iarba verde şi să stau să admir tot ce a creat Dumnezeu. Este uimitor cât de repede îmi încarc bateriile când stau în natură, devin mai liniştită şi prind mai multă putere de muncă“, spune Laura. Îi mai plac cărţile despre cultură şi muzica clasică. 

Ce nu-i place
Este dezamăgită de incultura celor mai mulţi români care îi trec pragul magazinului. „Din nefericire, nu numai pietrenii, ci şi mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut aici nu ştiu să aprecieze valoarea ţării şi a istoriei pe care o are România. Sunt multe lucruri care pot fi valorificate şi care zac în uitare“, crede Laura.