Portret/Dan Constantinescu a vândut peste 400.000 de cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anticarul a fost primul din breasla sa în Piatra Neamţ. Zilnic, are cel puţin 100 de clienţi. Visează să se întoarcă la catedră pentru a preda matematica. Deşi este absolvent de ştiinţe reale, anticarul Dan Constantinescu susţine că ideea de a pune preţ pe carte, şi la propriu şi la figurat, i-a venit de la părinţii săi.

„Ambii sunt profesori şi aveam o bibliotecă impresionantă acasă. Atunci am înţeles cât de mult contează cartea. Prima dată când am început să vând a fost înainte de ’90, în bazarul din oraş. Nu exista niciun anticariat în oraş, iar oamenii veneau să-şi aleagă cărţi de pe tarabă“, îşi aminteşte Dan Constantinescu de începuturile afacerii sale. Primele volume pe care le-a vândut în urmă cu zece ani, când a deschis anticariatul, au fost semnate de Dostoievski şi Eliade.

„Nu există un public ţintă“

De atunci a comercializat peste 400.000 de cărţi. Se bucură că nu există zi în care cititorii pasionaţi să nu-i calce pragul. Zilnic vinde aproape 100 de cărţi, iar clienţii sunt din toate clasele sociale şi de toate vârstele. „Am elevi care se pregătesc pentru diferite materii. Vin pensionari de la căminul de bătrâni. Nu pot spune că există un public ţintă. Oamenii din Piatra Neamţ nu au renunţat la citit, iar la noi găsesc preţuri cu mult mai mici faţă de cele din librării şi volume care nu mai există acum pe piaţă“, prezintă Dan Constantinescu avantajele anticariatului.

Cariera de profesor, dragoste veche

Din punctul său de vedere, în oraş ar mai fi loc de vreo două anticariate, însă şi-ar dori să existe şi un profesor de română care să ştie cum să relaţioneze cu oamenii şi ce să le recomande.

„Mi-e destul de greu să mă adaptez în funcţie de firea fiecăruia. Oamenii sunt greu de citit. Niciodată nu te poţi lua după aparenţe şi mai fac şi greşeli când le recomand anumite volume, însă eu încerc să respect fiecare persoană care-mi trece pragul“, explică Dan Constantinescu de ce are nevoie de sprijinul unui specialist. Visul său secret este să se întoarcă la catedră şi să-i ajute pe elevi să descopere tainele matematicii. Nu ar vrea să predea la clasele primare, ci pentru liceeni.

Îşi va dona cărţile

„Cu ei e mult mai uşor. Ştiu deja ce vor şi nu e nevoie de foarte mult tact pedagogic. Eu am predat şi la casa de copii şi la colegiile Hogaş şi Informatică. Mi-aş dori să mă întorc pentru a-mi demonstra mie că nu am greşit alegând această profesie“, mărturiseşte bărbatul.

În cazul în care va redeveni profesor, Dan Constantinescu îşi va dona cărţile unei şcoli. „Şi eu am primit donaţii. Există o persoană care-mi lasă săptămânal câte o cutie de cărţi la intrarea în anticariat. Nici acum nu ştiu cine este, dar îi mulţumesc“, a spus emoţionat Dan.

Profil

Născut: 29 octombrie 1965, Târgu Ocna.
Studii: Facultatea de Matematică şi Mecanică, Bucureşti.
Familie: Căsătorit, are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de greu este să puneţi preţ pe cărţi?
Am învăţat să nu mă ataşez de lucrurile materiale. Preţul îl stabilesc în funcţie de cât ştiu că voi lua pe ele. Am învăţat de acum cât sunt dispuşi clienţii să plătească.

Ce strategii aplicaţi pentru a vă păstra clienţii?
Dacă de lucruri nu mă ataşez, pentru oameni am slăbiciuni. Sunt unii care au devenit de-ai casei. Vin şi-mi cer anumite cărţi şi, dacă nu le am în anticariat, le caut special pe la târguri şi le mai las şi din preţ. Zilnic am peste 100 de clienţi.

Ce-i place
Anticarul se relaxează ascultând melodii franţuzeşti şi are o slăbiciune pentru operetă. Preferă să-şi petreacă timpul liber în faţa televizorului sau să navigheze pe internet în căutare de obiecte de colecţie. „Îmi place să caut timbre, monede, vederi şi cărţi rare“, precizează Dan Constantinescu.

Ce nu-i place
Nu-i place să lucreze după program şi să aibă şefi care să-l streseze zi de zi. „Aş vrea să mă întorc în învăţământ pentru că acolo nu ai şefi direcţi. Acolo ştii că le eşti dator elevilor şi trebuie să faci din pasiune. Nu mi-ar plăcea niciodată să ameninţ un copil cu note“, a spus Dan Constantinescu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite