Piteşti: Autumn Race, o cursă extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Autum Race are loc dumincă
Piteşti: Autum Race are loc dumincă

De data aceasta în competiţie intră doar cicliştii cu foarte multă experinţă şi bine pregătiţi, iar traseul va fi unul dificil.

Startul Autum Race se va da, mâine dimineaţă, din Pădurea Trivale, traseul fiind de 4,7 kilometri. Câştigătorii Winter şi Spring race de anul acesta sunt automat înscrişi în cursă şi sunt scutiţi şi de taxă, care a fost în valoare de 60 de lei.

Organizatorii promit o cursă frumoasă şi foarte grea. „Dacă plouă, competiţia se va ţine, dacă ninge şi sunt zero grade, competiţia va avea loc. Va fi o cursă grea, solicitantă şi frumoasă", spune Viorel Micu, unul dintre organizatori.

Cursă pentru profesionişti

De această dată tarseul nu va mai fi alcătuit dintr-un număr fix de ture, ci se va „alerga" timp de 100, respectiv 200 de minute, în funcţie de categorie, indiferent de numărul de ture. Tocmai pentru că este o cursă grea şi pentru că la o ediţie precedentă s-a petrecut un accident destul de grav, de această dată s-au înscris în competiţie doar sportivii amatori foarte bine antrenaţi.

„Nu este recomandată cicliştilor amatori fără experienţă competiţională.  Doar amatorilor foarte bine antrenaţi, cu multă experienţă la activ. În caz de ploaie traseul va fi extrem, orice urcare din cele 6 ale turei transformându-se într-un push-bike", explică Viorel Micu.

„Este posibil să treceţi prin bălţi sau râuri de 10-30 cm, noroiul de 5 cm va fi o uşurare!", îi încurajează organizatorii pe concurenţi.

Cât mai multe ture în 100 de minute

Concurenţii vor parcurge cât de multe ture pot până la expirarea timpului aferent categoriei. După expirarea acestuia, toţi concurenţii sunt opriţi şi se face clasamentul în funcţie de numărul de ture şi de timp.

Competiţia este programată să înceapă la ora 11.30, la cursă putând participa şi fetele sau cicliştii cu vârste sub 18 ani.

„Băieţii vor concura pe categoria 200 de minute, cei mai experimentaţi, şi 100 de minute, cei mai puţin experimentaţi. Fetele aleargă pe 100 de minute, ca şi participanţii cu vârsta sub 18 ani. Sperăm să fie vreme bună pentru a avea o competiţie frumoasă", încheie Viorel Micu. Competiţia este organizată de către Clubul Sportiv WarpSoft împreună cu Ciclism.ro, cu sprijinul autorităţilor locale piteştene.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite