Pietrenii din cartierul Speranţa, taxaţi dublu la transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe vreme de iarnă, o călătorie cu troleul durează şi o oră
Pe vreme de iarnă, o călătorie cu troleul durează şi o oră

Locuitorii din cartier au rămas fără fir direct cu oraşul de anul trecut. Acum, ei îngheaţă de două ori în staţii până ajung la destinaţie.

Cele două rute Speranţa-Dărmăneşti şi Speranţa-Sarata au fost desfiinţate în august 2009. De atunci, călătorii sunt nevoiţi să schimbe două mijloace de transport pentru a ajunge acasă. Teoretic, pietrenii îşi pot lua un singur bilet de 1,5 lei, care este valabil pe orice troleu, şi se pot urca apoi în autobuzul spre Speranţa, cu condiţia să nu depăşească o oră de la taxarea biletului.


Numai că, pe timp de iarnă, susţin pietrenii, drumul cu troleul durează mai mult de jumătate de oră şi, la capăt, nu găsesc rapid autobuze spre Speranţa ca să poată folosi acelaşi bilet. În aceste condiţii, ei sunt obligaţi să apeleze ori la maxi-taxi, ori să-şi cumpere alt bilet.

„Ştim şi noi de plângerile oamenilor“
„Îngheţ în staţie până vine un troleu care să mă lase la Liceul de Chimie, de unde să iau autobuzul spre casă. Când am bani la mine merg cu un microbuz până la Chimie pentru că ajung mai repede. Uneori mai pierd şi maşina. Era mai bine când aveam traseu direct“,
a spus nemulţumit pietreanul Constantin Mancaş. Călătorii ghinionişti spun că îngheaţă în staţie de două ori: o dată la troleu şi o dată la autobuz. Reprezentanţii societăţii Urbtrans, care deţine autobuzele ce fac legătura cu Speranţa, susţin că această măsură, de eliminare a traseului direct a fost luată pentru a reduce cheltuielile societăţii Troleibuzul.

„Se suprapuneau traseele autobuzelor cu cele ale troleelor, aşa că reprezentanţii societăţii Troleibuzul au considerat că ar fi mai rentabilă pentru ei această transbordare a călătorilor. Ştim şi noi de plângerile oamenilor“, a declarat Ioan Cucoreanu, directorul Urbtrans. Cei de la Troleibuzul susţin însă că proiectul de traseu a fost întocmit în aşa fel încât timpul de aşteptare pentru preluarea călătorilor de troleibuze spre Sarata sau Dărmăneşti să nu depăşească 5-10 minute.


„Maşinile se aşteaptă una pe alta. Şoferii de autobuz stau până ce vin troleele şi abia după aceea pleacă spre Speranţa. Dacă sunt cazuri de şoferi care se mai grăbesc, noi aşteptăm ca oamenii să ne trimită sesizări, cu data şi ora, ca să discutăm pe cazuri concrete“, a spus Constantin Hociung, directorul societăţii Troleibuzul.


Veşti bune se aşteaptă la vară, când se va organiza o nouă licitaţie pentru traseele de transport în comun. „Dacă nu reuşim mai repede, în luna iunie ne vom înscrie şi noi la licitaţie şi nu vom mai încredinţa traseele, aşa cum am făcut anul trecut. Dacă vom câştiga, vom relua traseele directe spre Speranţa“, a promis Ioan Cucoreanu, directorul Urbtrans.

Programul ideal al autobuzelor
În intervalele orare 6.00-8.30 şi 12.00-16.00, autobuzele circulă la fiecare sfert de oră. În afara orelor de vârf, mijloacele de transport care pleacă din staţia de la Colegiul „Cartianu“ spre Speranţa circulă din jumătate în jumătate de oră. Ultima maşină pleacă din staţia de la Chimie la ora 22.45.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite