Neamţ: Pietrenii, revoltaţi de majorarea taxelor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Pietrenii, revoltaţi de majorarea taxelor locale
Neamţ: Pietrenii, revoltaţi de majorarea taxelor locale

Majoritatea pietrenilor nu sunt de acord să plătească biruri mai mari, decât în condiţiile în care le vor fi majorate şi salariile.

Edilii pietreni lucrează la un proiect de hotărâre care urmăreşte mărirea taxelor locale cu 19,25%. Iniţiativa ar urma să fie supusă la vot în cadrul şedinţei de Consiliu Local din august. Dacă va fi aprobată, se vor majora începând din 2010 impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, a avizelor şi a autorizaţiilor, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, dar şi cea pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.

„Ei motivează mărirea spunând că s-au făcut investiţii în oraş, dar n-am cerut noi telegondolă sau alte lucruri din astea. Vrem locuri de muncă şi abia după aceea ne-am dori şi investiţii care să ducă la majorarea taxelor şi a impozitelor locale“, a declarat Marin Husaru, şofer.

Contribuabili care refuză să plătească pentru lux
Alţi contribuabili spun că ar renunţa la lux pentru a plăti mai puţin. „Investiţiile consumă şi trebuie plătite din banii noştri. Nu sunt de acord să plătesc pentru telegondola care merge în gol şi pentru luminiţele de Sărbători, care sunt ţinute aprinse încă trei luni după aceea“, susţine Cristian Apetrei, funcţionar public.

Totuşi, există şi pietreni care sunt de acord cu o posibilă majorare a impozitelor. „Sunt conştientă că nimic nu este gratis şi că, dacă vrem confort, este normal să şi plătim. Avem un oraş frumos, aşa că trebuie să suportăm cheltuielile”, crede pietreanca Mihaela Dinu. Posibila majorare este justificată de reprezentanţii Primăriei prin cuantumul redus al taxelor locale, comparativ cu cele din alte oraşe asemănătoare, şi de faptul că din 2007 nu s-au mai operat modificări la birurile locale.

Edilii aşteaptă votul comisiilor  din Primărie
„Vrem să aducem impozitele la un nivel normal, dar numai după ce vor trece de analiza şi votul comisiilor de specialitate. Abia după aceea vor fi supuse la vot şi în cadrul şedinţei de Consiliu Local, iar noile taxe vor fi valabile abia din 2010“, a declarat Nicoleta Husaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Ce biruri locale s-ar modifica

Ar urma să fie majorate taxele pentru clădirile din beton armat, din lemn sau din piatră naturală. Sunt vizate şi
terenurile din intravilan, dar şi autovehiculele. S-ar putea modifica şi taxele pentru eliberarea certificatelor, a avizelor sau a autorizaţiilor eliberate de către municipalitatea din Piatra Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite