Pietrenii, în război cu repartitoarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facturile aberante la căldură nu pot fi explicate nici măcar de cei care au montat repartitoarele. Locatarii ameninţă că vor renunţa la aparate.

Facturile pentru luna decembrie le dau dureri de cap pietrenilor care şi-au montat repartitoare la calorifer. Ei
s-au trezit în situaţia că au de plătit mai mult la căldură, deşi au făcut economie.

„Locuiesc într-un apartament cu două camere. Pentru luna noiembrie am plătit 63 de lei la căldură, iar pe decembrie am de achitat 278 de lei, asta în condiţiile în care consumul nu a fost cu mult mai mare. Am fost la firma de repartitoare şi au ridicat din umeri când le-am cerut să explice“, s-a plâns pensionara Elena Oprea.

Mai tare decât experţii

Deşi femeia a primit nota de consum individual de la firma de repartitoare, ea nu a înţeles cum i s-a calculat factura. Consumul înregistrat de repartitoare este exprimat în unităţi, însă nicăieri nu este specificată valoarea unei unităţi, care nu este acelaşi lucru cu o gigacalorie.

Dacă se ţine cont că preţul unei gigacalorii este de 148,48 de lei, rezultă că femeia a consumat în decemebrie 1,81 gigacalorii. Numai că această valoare încalcă o hotărâre de Consiliu Local din 2009, prin care este stabilit că, la două camere, consumul la căldură nu poate fi mai mare de 1,49 de gigacalorii. Deci, Elena Oprea a consumat mai mult decât au calculat experţii Primăriei. De modul în care aparatele înregistrează consumul de căldură s-a plâns şi directorul Societăţii Locato, care asigură energia termică în oraş.

„Nu-mi dau seama cum funcţionează aceste repartitoare şi consider că ar fi mai bine dacă lumea ar renunţa la ele. Atunci ar avea toţi şi căldură mai multă şi costuri mai puţine. Important este modul în care aceste firme repartizează consumul de căldură, însă nimeni nu dă un răspuns clar în acest sens“, a declarat inginerul Nicolae Mazilu, directorul societăţii Locato.Iniţial, pietrenii  s-au plâns direct societăţii de termoficare. Însă au avut surpriza să afle că Locato facturează numai căldura înregistrată la gigacalorimetrul aflat la intrarea în bloc.

Restul depinde de firmele de repartitoare. Din acest motiv pietrenii cu repartitoare se gândesc să renunţe la aparate şi să revină la plata în sistem pauşal, care s-a dovedit a fi mai ieftină.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite