Neamţ: Pietrenii au dat năvală la cărţile „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Pietrenii au dat năvală la cărţile „Adevărul“
Neamţ: Pietrenii au dat năvală la cărţile „Adevărul“

Caravana cu volumele dedicate copiilor şi celor mari a ajuns ieri la Piatra Neamţ şi va poposi până marţi  

Rulota de la care se pot cumpăra cărţile din cele două colecţii se va muta mâine la Piaţa Centrală.

Pietrenii iubitori ai cărţilor din „Biblioteca Adevărul“ au avut ieri plăcuta surpriză de a-şi putea procura titlurile care să le completeze colecţia chiar din oraşul lor. Încă de ieri dimineaţă, la rulota amplasată la ştrand câţiva tineri aşteptau să fie primii cumpărători. „Stau să deschidă să-mi cumpăr «Cartea Junglei» pentru că am ratat-o şi e singura care-mi lipseşte pentru fetiţa cea mică“, a spus tăticul Ilie Marinescu.

Colecţia „Disney Clasic“, magnet pentru cei mici 


Cele mai multe solicitări ale cumpărătorilor au fost pentru cărţile din colecţia „Disney Clasic“, aşa cum era de aşteptat dată fiind locaţia şi evenimentul aflat în desfăşurare - Cerbul de Aur Junior. „Dintre cele 11 cărţi editate până acum, cea mai cerută a fost «Doamna şi Vagabondul». De luni, de la noi se poate cumpăra întreaga colecţie, pentru că vom avea şi ultimul titlu, «Bambi»“, a precizat Alex Minea, reprezentantul distribuţiei. Pe seară, odată cu sosirea spectatorilor la evenimentul de la ştrand, vânzările la carte au crescut semnificativ. 

Un pietrean şi-a cumpărat toată colecţia „Adevărul“  


Şi cititorii colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ au trecut ieri pe la rulota de la care se puteau achiziţiona cărţile. Unul dintre aceştia a cumpărat toate cele 39 de volume editate până acum în această colecţie, plus DVD-uri şi cărţi din colecţia „Disney Clasic“. „Le-am luat să aibă copilul ce citi când va creşte mare“, a spus tatăl fericit.
Rulota „Adevărul“ mai poate fi găsită doar astăzi la ştrand, iar luni şi marţi va fi în zona Pieţei Centrale. Tot de aici pot fi cumpărate şi DVD-urile cu filmele „Adevărul“. Cele mai căutate au fost ghidurile de călătorie „Hai-hui prin Europa“ şi „Hai-hui prin oraşele lumii“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite