NEAMŢ: Pietrean reţinut pentru carduri bancare contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NEAMŢ: Pietrean reţinut pentru carduri bancare contrafăcute
NEAMŢ: Pietrean reţinut pentru carduri bancare contrafăcute

Cercetările continuă pentru a se vedea dacă nu este vorba de o întreagă reţea

În cadrul acţiunii de combatere a criminalităţii cu mijloace de plată electronice care a avut loc pe 5 august, în zona oraşului Bicaz, au fost prinşi în flagrant T. Marius, de 33 de ani, din Piatra Neamţ, şi D. Ciprian, de 25 de ani, din comuna Cernica, judeţul Ilfov. Aceştia se deplasau cu un autoturism spre frontieră, cu intenţia de a ajunge în Ungaria, unde urmau să efectueze operaţiuni de retragere frauduloasă cu mijloace de plată electronice contrafăcute.


În urma percheziţiei, în bagaje au fost găsite 54 de cartele din material plastic şi din carton, prevăzute cu bandă magnetică, pe care erau aplicate etichete autocolante pe care erau scrise codurile PIN.


T. Marius a fost reţinut 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de acces neautorizat la un
sistem informatic, deţinere de instrumente de plată electronice contrafăcute şi efectuarea de operaţiuni financiare, frauduloase, cu mijloace de plată electronice.


Cercetările continuă pentru documentarea activităţii infracţionale şi pentru prinderea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite