Neamţ: Claudiu Oglage: Pictorul care ştie zidărie
0
Dezamăgit că nu a intrat la Universitatea de Arte din Iaşi, pietreanul a urmat şcoala de zidărie şi restaurare. Acum, vinde aproximativ 150 de tablouri anual.
Pe Lucian l-am găsit la „taraba” lui, înconjurat de peisaje mirifice. Copaci bătuţi de vânt, munţi înalţi, căsuţe desprinse parcă din poveşti, toate aranjate pe bucăţi de pânză. Cu o pălărie pe cap, cu ochii ageri şi cu zâmbetul pe buze, pictorul era atent şi la interviu, dar şi la posibilii clienţi care admirau tablourile.
Primul tablou, la opt ani
Tânărul spune că s-a născut într-o familie de artişti şi că a trăit printre uleiuri şi pensule de când era mic. „Tata m-a iniţiat, mi-a arătat calea frumosului”, spune cu mândrie Lucian. A realizat pimul tablou la vârsta de 8 ani. „Era un peisaj de iarnă, o imitaţie a unei picturi de-a tatălui meu. Pentru că el a fost mulţumit, am hotărât să continui să lucrez“, povesteşte artistul.
La Şcoala Nr. 3 din Piatra Neamţ, unde a făcut primele opt clase, bărbatul a fost descurajat de profesorul de desen. „Nu era încântat de lucrările mele şi spunea că nu am nicio şansă să intru la Liceul de Artă. La rugăminţile familiei, am încercat şi am şi reuşit. Am intrat al 15-lea“.
În 1998, la Galeriile Humanitas, a participat la prima expoziţie de grup. „Satisfacţia mea cea mai mare a fost că am făcut pictură abstractă şi că s-au vândut toate tablourile“.
Un eşec era cât pe ce să-i schimbe viaţa. „Am dat la Universitatea de Arte din Iaşi şi nu am intrat. Profund dezamăgit, m-am hotărât să plec din ţară“. Vreo trei-patru ani, bărbatul s-a reorientat. „Am făcut şcoala de zidărie şi restaurare şi mi-am deschis o firmă de construcţii. După 12 ore de muncă silnică executam şi lucrări de pictură comercială. Uşor, uşor am început să am clientelă“, povesteşte Lucian.
Pictura, o afacere de familie
Pasiunea s-a transformat rapid într-o afacere de familie. Sora sa pictează, iar cumnatul său se ocupă cu înrămarea tablourilor. În timp, şi-au schimbat stilul, materialele, felul de prezentare şi de negociere. „Înainte de ‘90 uleiurile erau foarte bune, se făceau din in. Acum ce există pe piaţă e mai scump şi mai prost. Munca e mai multă şi nu e recompensată prin preţ“.
Lucian recunoaşte că viaţa de artist este anevoiasă. „De multe ori ne înjosim prin pieţe şi oboare. Dormim în maşini şi ceea ce facem nu este apreciat. Odată cu trecerea timpului suntem tot mai descurajaţi“, încheie cu tristeţe bărbatul.
Întrebări şi răspunsuri
Cum este negocierea cu clientul?
L. O.: Negocierea este foarte dificilă, trebuie să fii foarte delicat cu cel care cumpără şi să încerci să-i faci pe plac fie prin modul de a vorbi, fie lăsând mult din preţ. De multe ori, las şi un sfert din valoarea tabloului.
Ce fel de clienţi aveţi??
L. O.: De la persoane sărace, care-şi dau ultimii bani până la următorul salariu, doar să cumpere tabloul, până la persoane de cultură, care apreciază efortul şi arta.
Ce-i place
În timpul liber practică pescuitul, „ca orice artist“, şi merge foarte mult prin natură, evitând aglomeraţia. Îi apreciază pe oamenii care muncesc şi pe cei care-şi dedică viaţa frumosului.
Ce nu-i place
Îl supără neseriozitatea cu care, de altfel, se confruntă zilnic, şi cei înstăriţi care-l tratează de multe ori cu dispreţ, neapreciindu-i munca.
Profil
Născut
20 decembrie 1980, Piatra Neamţ
Educaţie
Liceul de Artă „Victor Brauner“, Piatra Neamţ
Experienţă
pictează de la 8 ani
Familie
căsătorit, are o fetiţă
Se încarcă comentariile...
