Piatra Neamt: Zona Ciritei, inundată din cauza mizeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pârâul Potocina şi-a ieşit din matcă după ce podul a fost blocat de tonele de gunoaie aduse de ape. Zeci de gospodării din mai multe cartiere au fost acoperite de ape, în urma ploilor torenţiale din weekend.

Puhoaiele s-au revărsat peste oraş sâmbătă seara, când ploaia însoţită de grindină şi trăsnete a trimis pe pământ 53 de litri de apă pe metrul pătrat. Pe lângă ape, în beciurile şi curţile din oamenilor au ajuns tone de mâl scurse de pe versanţi.


Cele mai mari pagube le-a provocat revărsarea pârâului Potocina. „S-au produs scurgeri importante de ape de pe versanţi, care au condus la creşterea nivelului şi debitului pârâului Potocina, afectând municipiul Piatra Neamţ“, a declarat colonelul Ioan Niţică, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ al judeţului Neamţ.


Podul a devenit baraj de gunoaie


Conform pompierilor, inundaţiile se datorează şi mizeriilor aruncate de orăşeni în albia râului Potocina. „Cauza agravantă a fost depozitarea deşeurilor în albie. Aceste deşeuri au blocat secţiunea podului de pe drumul spre Izvoare, ceea ce a dus la creşterea nivelului râului şi deversarea acestuia în cartierul Ciritei“, a declarat colonelul Ioan Niţică. Locuitorii spun că vinovaţi sunt şi cei care au făcut amenajări fără cap. „În urmă cu câţiva ani, cineva a montat o ţeavă la mijlocul distanţei dintre nivelul apei şi pod, care acum a avut un rol important în blocarea podului“, a spus Gheorghe Marian.


Apa a intrat în curţi


Conform ISU Neamţ, în cartierul Ciritei, apele au inundat 13 case, curţile altor 30 de gospodării şi 21 de anexe gospodăreşti. De asemenea, în cartierul Văleni au fost inundate două case. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din pivniţele şi curţile inundate cu 30 de oameni, dotaţi cu motopompe şi autospeciale.


Unii pietreni cu gospodăriile inundate îşi frângeau mâinile şi se întrebau dacă-i va despăgubi cineva. Alţii au pus mâna pe lopeţi, fără să-i mai aştepte pe pompieri. Adam Florea, de pe Strada Fermelor, se lupta cu mâlul rămas în urma apelor în casă, beci şi curte şi duminică dimineaţa. „Pompierii au mers întâi la vile, şi după aceea au ajuns şi pe aici, seara târziu“, a spus Adam Florea.

Sinistraţii ar putea primi despăgubiri


Şefii oraşului spun că ar putea acorda ajutoare, după ce vor cunoaşte valoarea pagubelor. „După finalizarea raportului de evaluare a pagubelor, se va lua în discuţie şi eventualitatea acordării unor ajutoare pentru cetăţenii care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor“, a declarat Gabriel Muraru, şeful Serviciului comunicare din cadrul Primăriei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite