Piatra Neamţ: Turiştii veniţi la poalele Pietricicăi au puţine variante de relaxare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu excepţia plimbărilor cu telegondola sau a băilor în ştrand, nu există variante  de relaxare. Deşi edilii oraşului bat monedă pe valoarea turistică a oraşului, localnicii sunt de părere că viaţa socială a oraşului poate fi îmbunătăţită sau mai bine promovată.

Este binecunoscut faptul că reclama este sufletul comerțului, și cum turismul este tot o activitate comercială, promovarea obiectivelor unui oraș este prima rețetă a succesului. Din păcate, Piatra Neamț este lipsit la acest moment atât de prea multe variante de relaxare a turiștilor, cât și de o promovare pe măsură a  celor existente.

Telegondolă sau ștrand?

Cele două obiective sunt singurele care beneficiază de o susținere din partea materialelor cu profil turistic.

Este păcat că numai atât avem de promovat. Nu avem muzee restaurate, nu avem case memoriale care să poată fi vizitate de cei interesați de istoria locului și nici un calendar al evenimentelor socio-culturale care să atragă turiștii", a spus Mircea Boca, dezamăgit de situație.

Părerea este împărțită și de alți pietreni care cred că ar trebui ca activitățile culturale din oraș ar trebui întețite. „Nu ne putem compara cu un oraș care are Festival de Teatru cu tradiție, sărbători câmpenești sau evenimente care să atragă invitați din alte colțuri ale țării. Zilele orașului de la noi sunt doar un prilej de a cumpăra kitch-uri la prețuri mari", a mai spus Ioana Cozma.

În lipsa panourilor de promovare a potențialelor obiective care să atragă turiști în Piatra Neamț, cei care poposesc în oraș se grăbesc să părăsească urbanul pentru a ajunge la Cheile Bicazului sau Lacu Roșu, unde pensiunile și-au amenajat locuri de joacă pentru copii, spații pentru relaxare destinate adulților, toate incluse în prețurile de cazare. Mai mult, singurele locuri promovate de edilii orașului sunt cele din afara acestuia.

De multe ori se confundă Piatra Neamț cu zonele mănăstirilor care sunt în Târgu Neamț, unde este și cetatea care atrage turiști. Din păcate pentru orașul nostru care are potențial, nu avem destulă energie sau inițiativă pentru a-l promova la adevărata valoare", a completat Daniela Pântea.

Unul din locurile care este neglijat de activitățile de promovare turistică este baza hipică din municipiu.

Eu am copilul înscris la cursurile de călărie. Mergem să ne relaxăm acolo în fiecare week-end. Nu știu de ce nu există panouri prin oraș care să informeze turiștii care poposesc la noi de existența acestor locații. Mai mult, numărul de telefon al unui muzeu din Roman afișat pe site-ul Consiliului Județean nu este actualizat de peste trei ani. Asta nu se poate numi promovare", a concluzionat Ioana Cozma.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite