Piatra Neamţ: Radu Claudiu Sandu a dat actoria pe dresaj (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei 20 de ani de când este instructor, pietreanul a învățat peste 200 de câini să răspundă la comenzile stăpânilor.

Profil

Născut: 15 septembrie 1966, Piatra Neamț

Educație: Universitatea de Arte „George Enescu" Iași, Facultatea de Teatru

Familie: necăsătorit

Radu Claudiu Sandu spune că a fost fascinat de inteligența câinilor, în special a celor din rasa ciobănesc german. În anii '80 a fost marcat de performanțele câinelui „Calul" din filmul „Pistruiatul", iar pe când era în clasa a XI-a a primit cadou un cățel care avea să-i rămână mulți ani cel mai bun prieten. „Era un câine ciobănesc german și i-am pus numele <Sultan>. Îl alintam <Sulty> sau <Insulty> și, peste ani așa am denumit și Școala de dresaj pe care o conduc", își amintește pietreanul. În 1984, Radu s-a înscris în filiala județeană a Asociației Chinologice și a avut ocazia să participe la cursurile de dresaj pe care le susținea instructorul Nelu Irimia, fost militar la grăniceri. „Lecțiile le țineam pe dealul Cârlomanu, sau chiar pe stadion", mai spune Radu Claudiu Sandu.

Pasiunea pentru dresaj l-a făcut ca în anul 1988 să participe la cursurile organizate de Asociația Chinologică cu patru dintre cei mai buni instructori de dresaj din țară. „Erau instructori din zona Ardealului, cu pregătirea făcută în Germania. Am urmat cursurile timp de două săptămâni la Chitila, lângă București, și alte două săptămâni la Deva, iar la Timișoara am obținut atestatul", mai povestește pietreanul.

Nu a scăpat de colții câinilor

Nici pe perioada studenției, Radu Sandu nu a abandonat preocuparea pentru dresajul canin. Din acele vremuri s-a ales și cu cea mai mare pățanie care putea să se termine rău în urma confruntării cu un câine. „Am intrat în padocul câinelui și am vrut să lucrez cu el acolo și nu am scăpat fără câteva mușcături. Am făcut această greșeală care era să mă coste, deși știam că lucrul se face în afara teritoriului câinelui, în locuri puțin aglomerate", își amintește instructorul.

De la actorie, la dresaj profesionist

După ce a absolvit Facutatea de la Iași, în perioada 2000-2006, Radu Claudiu Sandu a jucat pe scenele teatrelor din Sfântu Gheorghe și Târgoviște. „Am jucat și comedie, și dramă și chiar în spectacole pentru copii. Am abandonat atunci când, în urma unei conjuncturi familale a trebuit să revin la Piatra Neamț", mai spune Radu. De la latura artistică a revenit la cea practică în 2008, atunci când și-a amenajat în curte padocul și și-a deschis propria școală de dresaj. „Clienții mei cer de obicei dresajul câinelui pentru pază și atunci și comenzile sunt în scop utilitar. Nu dresez rase agresive precum pitbull, bull terrier, câini de luptă", mai spune pietreanul care se mândrește că a instruit peste 200 de câini în ultimele două decenii. 

Întrebări și răspunsuri

Cât durează dresajul unui câine și de la ce vârstă se face?

Câinele trebuie să aibă minim 8 luni și maxim doi ani ca să poată fi dresat. Un ciclu complet poate dura și 3-4 luni. Contează foarte mult ca rasa să fie pură, capacitatea lui intelectuală ajută foarte mult în învățare. ABC-ul dresajului, adică disciplinizarea cuprinde 12 comenzi de bază: apel, mers, să șadă, să refuze hrana de la străini, etc.

Ce rase sunt mai ușor/mai dificil de dresat?

Cel mai greu de dresat sunt Dalmațienii și Husky. La fel, la un Dog argentinian, după 9 zile nu reușisem să-l învăț decât trei comenzi. Am dresat însă ușor Doberman, Dog German, Ciobănesc Mioritic sau câini de talie mică, precum Shar Pei sau West Terrier. Acum fac dresajul unui câine ciobănesc german care va servi unui copil autist. E o provocare deosebită, dar sper să-mi reușească pentru că e prima oară când încerc așa ceva.  

Ce-i place

Lui Radu îi place să joace baschet, deși mărturisește că nu a mai avut de mult timp să arunce la coș într-o partidă cu prietenii. „Îmi mai fac însă timp să mă plimb prin natură cu iubita mea și îmi plac în general toate activitățile desfășurate în aer liber", spune instructorul de dresaj.

Ce nu-i place

Pietreanul detestă să facă muncă de birou sau în spații închise. „Dacă cineva m-ar sili să lucrez între patru pereți cred că aș percepe asta ca pe o condamnare. Nu e pentru mine o astfel de muncă", spune Radu Sandu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite