Piatra Neamţ: Poliţia este pe urmele persoanei care a alarmat Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefonul care a alarmat Timişoara a fost dat de la Piatra Neamţ
Telefonul care a alarmat Timişoara a fost dat de la Piatra Neamţ

Apelantul care a anunţat la 112 că în Biserica Reformată este o bombă, sunase de la un telefon public din cartierul Gara Veche.

Poliţiştii nemţeni încearcă să-l identifice pe bărbatul care a alertat ieri telefonic toate forţele de ordine din Timişoara. Duminică dimineţă, în jurul orei 9.00, acesta a anunţat, prin serviciul la 112, că în Biserica Reformată din Piaţa Maria, situată în centrul oraşului, a fost amplasată o bombă.

Din primele cercetări s-a stabilit că apelul a fost iniţiat de la o cabină telefonică publică din Piatra Neamţ.

„Cabina telefonică de unde s-a efectuat apelul este lipită de peretele unui complex comercial de pe strada Mărăşeşti din Piatra Neamţ. Poliţiştii continuă şi astăzi cercetările pentru a-l depista pe cel care a sunat la 112", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Ancheta poliţiştilor se derulează şi cu spărijinul specialiştilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

După ce a fost efectuat apelul telefonic, toate persoanele care se aflau în lăcaşul de cult au fost evacuate de jandarmi şi politişti. Ulterior, la faţa locului s-au deplasat pirotehniştii de la SRI care au verificat zona pentru a depista dispozitivul exploziv. După circa 45 de minute de căutări, oamenii legii au constatat că ameninţarea cu bombă a fost falsă.

Biserica Reformată se află în zona centrală a oraşului Timişoara. În decembrie 1989, la acest lăcaş de cult oficia pastorul Laszlo Tokes, iar biserica a devenit unul din simbolurile Revoluţiei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite