FOTO: Participanţii la raliul municipiului Piatra Neamţ nu s-au descurcat cu ochelarii de beţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raliul automobilistic desfăşurat duminică în centrul oraşului a demonstrat că nu se poate conduce cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 1,3-1,5 la mie.

Niciun şofer care a concurat la primele două probe nu a reuşit să treacă de testul beţiei la volan, astfel că proba a fost abandonată.

„Din cei 25 de concurenţi, s-au înscris la cursa cu ochelarii de beţie doar vreo doi, care nu au putut pilota maşina", a declarat Georgică Ştefan, unul dintre organizatorii raliului".

image

Unul dintre cei care au experimentat ochelarii a fost Dan Bădărău. „Efectiv, nu poţi vedea nimic clar prin ochelarii de beţie şi nu poţi controla traiectoria maşinii", a spus el.

Verificarea ochelarilor a fost făcută şi înainte de urcarea la volan. „Am luat nişte monede şi le-am aruncat pe jos. Cei cu ochelarii la ochi duceau mâna la 10 centimetri de monedă atunci când voiau să o ridice", a precizat Georgică Ştefan.

image

Prima probă a raliului a fost de regularitate, cei 25 de concurenţi, dintre care 5 femei, având de parcurs un traseu prin centrul oraşului, fără să depăşească viteza legală, cu patru puncte obligatorii. A doua probă a fost de îndemânare şi a constat în parcurgerea unui circuit şerpuit, realizat cu jaloane în Piaţa Ştefan cel Mare, între Teatrul Tineretului şi hotel Ceahlău.

image

În final, în locul probei cu ochelarii de beţie au evoluat motocicliştii, care au făcut câteva elemente de cascadorii.

Raliul municipiului Piatra Neamţ a făcut parte din campania de prevenire a accidentelor rutiere „Alcoolul şi drogurile te fac... victimă!".

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite