Piatra Neamţ: Meşterii populari expun în Parcul Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Startul celei de-a şasea ediţii a festivalului „Lada cu zestre" va fi dat astăzi, 27 mai, la ora 12.30, iar expozanţii vor rămâne în centrul oraşului până duminică seara.

Vase de lut, ii brodate, ouă încondeiate, icoane şi obiecte de decor, toate sunt expuse în acest final de săptămână în Parcul Tineretului. Cea de-a şasea ediţie a Festivalului de artă populară „Lada cu zestre" reuneşte 60 de meşteri populari din întreaga ţară. „În urmă cu şase ani, Complexul Muzeal a iniţiat acest festival cu scopul de a promova, pune în valoare şi susţine arta populară. De fiecare dată ne-am bucurat de atenţia publicului şi încercăm întotdeauna să surprindem şi să-l transformăm într-un eveniment interactiv", a precizat muzeograful Florentina Buzenschi.

Din cauza lucrărilor de reabilitare din Curtea Domnească, standurile expoziţionale au fost amplasate în spatele foişorului din Parcul Tineretului. Expun artizani din Galaţi, Maramureş, Vâlcea, Botoşani, Suceava, Bacău, Neamţ, Harghita sau Mureş. „Anul trecut am fost împreună cu fetiţa mea, care are cinci ani, şi a văzut pe viu cum arată o pereche de opinci sau un chimir. Piaţa de la noi este invadată acum numai de obiecte de import, aşa că astfel de târguri sunt binevenite pentru că promovează şi produse autohtone. Sunt şi meşteri care lucrează cât stau la stand şi poţi sta să-i urmăreşti ca să vezi cum se realizează anumite obiecte", a spus farmacista Lăcrămioara Macovei.

Sâmbătă, de la ora 11.00, la Muzeul de Artă Eneolitică „Cucuteni" va avea loc colocviul „Povestea lutului - de la ceramica de Cucuteni la ceramica de azi", unde vor fi prezenţi muzeografi din întreaga ţară, iar de la ora 13.00, în Parcul Tineretului va fi concursul meşterilor populari. „Juriul va acorda premiul «Nicolae Popa» pentru creaţia populară autentică după ce va analiza fiecare stand în parte", a adăugat Florentina Buzenschi.

Târgul meşterilor populari va rămâne deschis până duminică seara, astfel încât vizitatorii să aibă timp să admire şi chiar să cumpere creaţiile artizanilor din întreaga ţară.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite