Piatra Neamţ: Maşini avariate de schelele luate de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucata din schela luată de vânt a spart geamurile celor două maşini şi a rupt oglinda retrovizoare de la una dintre ele
Bucata din schela luată de vânt a spart geamurile celor două maşini şi a rupt oglinda retrovizoare de la una dintre ele

Vijelia de luni, 29 noiembrie, a smuls o bucată dintr-o schelă amplasată pentru reabilitarea unui bloc şi a izbit-o de două autoturisme parcate în vecinătatea imobilului.

Vijelia de luni seara a desprins o bucată din schela lipită de blocul E3, de pe strada Mihai Eminescu, inclus în programul de reabilitare al primăriei şi a avariat două maşini parcate în vecinătatea clădirii.

„Aseară, pe la ora 17.00, o placă de la schele a căzut peste cele două maşini. Ginerele şi fiica mea sunt la Bucureşti, la spital, şi eu le-am zis ce s-a întâmplat. Acum aşteptăm să vedem dacă ne despăgubeşte cineva", a spus Mihai Simionescu (foto), socrul pietreanului care are autoturismul Cielo avariat.

Blocul este inclus în programul de reabilitare al primăriei, iar pagubele for fi suportate de firma care a subcontractat lucrările de reabilitare termică a clădirii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite