Piatra Neamţ: Liber la analize medicale gratuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laboratoarele din oraş au început de astăzi să onoreze cererile nemţenilor care doresc să-şi facă analize medicale gratuite.

La sediile clinicilor de specialitate din oraş nu a fost însă agitaţie foarte mare deoarece oamenii şi-au făcut programare din timp, în baza biletelor de trimitere eliberate de medici.

„Noi facem analize în cele trei centre din oraş şi am făcut programări până pe data de 14 iulie. La capacitatea şi dotarea pe care o avem am putea să facem sute de analize pe zi, însă fondurile alocate de Casa de Sănătate pentru acest gen de analize sunt limitate", spune doctor Mihaela Popvici, şefa Laboratorului Biomedica.

Înscrierile pentru investigaţiile medicale din iulie s-au făcut în ultima parte a lunii trecute. În afara programărilor, laboratoarele preiau şi cererile de analize în regim de urgenţă. „Caracterul de urgenţă este menţionat de către medic, nu de către pacient", a mai precizat doctorul Mihaela Popescu.

Printre cele mai solicitate analize sunt gliecemia, sumarul de urină, hemoleucograma, transaminzalele şi colesterolul. Nemţenii care au nevoie de analize şi nu au reuşit să se programeze din timp vor fi nevoiţi să achite integral contravaloarea testelor de sănătate.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite