Piatra Neamţ: Îmbrăcămintea second, luată pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva
foto arhiva

Afacerile cu haine la mâna a doua par să fie singurele care mai merg în această perioadă, dovadă fiind magazinele care se găsesc acum la orice colţ de stradă.

Preţurile sunt primele care atrag clienţii, dar chiar şi aşa sunt mulţi pietreni care susţin că şi îmbrăcămintea second a devenit un lux pentru ei. „Nu sunt foarte scumpe, dar sunt luni în care nu-mi permit nici măcar o haină de la mâna a doua. Am noroc că m-am mai împrietenit cu doamnele care vând şi mă aşteaptă cu banii la salariu. Mi-am pus de-o parte deja un palton care mă ajunge 55 de lei, dar i-am rugat să mă aştepte până pe 10 octombrie, când iau leafa", a spus inginerul Mariana Pricop.

Clienţii sunt mulţumiţi că se pot îmbrăca ieftin şi pe datorie, iar proprietarii ştiu că la final de lună ies pe profit. „Avem clienţi fideli şi mai facem rabat la preţuri ori îi aşteptăm cu plata câteva zile. Dacă vin deja de câţiva ani, le dăm hainele acasă şi ei ne aduc banii când au. Până acum nu am avut probleme şi nu ne putem plânge", recunoaşte vânzătoarea Oana Chiorpec.

Reducerile la second, vânate de amatorii de chilipiruri

Dacă un pulover ajunge de la câteva zeci de lei la câteva sute în magazine, la second preţul este de zece ori mai mic. „În mod normal nu dau mai mult de 20 de lei pentru o bluză, dar dacă aştept zilele când se lichidează stocul, cumpăr şi cu doi sau trei lei. Hainele sunt bune şi îmi convine aşa, mai ales că eu am salariu de 600 de lei şi bonuri de masă şi nu mai apuc să mă îmbrac în condiţiile astea. Acum mi-am cumpărat o pereche de pantofi din piele cu 28 de lei. Sunt nou-nouţi şi dacă-i luam din magazin nu scăpam fără 200 de lei", crede secretara Sabina Iosub.

Motivaţiile clienţilor care aleg să-şi cumpere vestimentaţia ode la mâna a doua sunt variate: de la preţuri mici, la produse unicat pe piaţa din oraş. „Să-ţi iei haine de firme cu câţiva lei este o realizare. Mi-ar plăcea să am cu ce să-mi cumpăr din magazine, dar cum părinţii nu au de unde să-mi dea, am învăţat să-mi caut la second", a spus eleva Alexandra Runcan.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite