Piatra Neamţ: Floriile au crescut vânzările în pieţe
0Negustorii de flori au profitat din plin de tradiţia sărbătorii de astăzi
Pietrenii care au venit dimineaţă la cumpărături în piaţa centrală au lăsat o parte din bani şi negustorilor de flori postaţi la intrarea în hală. După ce au consumat cea mai mare parte din bugetul alocat cumpărăturilor, oamenii şi-au dat ultimii bani pe bucheţele de zambile sau lalele care se vindeau la preţuri accesibile.
„Un leu sau doi mai găsim prin buzunare ca să luăm o floare că aşa e tradiţia de Florii", a spus pietreanul Dumitru Mereuţă.
Micii afacerişti şi-au vândut marfa nu doar în preajma pieţelor ci şi la colţ de stradă, în zonele cele mai circulate din oraş. Pe lângă flori, la mare căutare au fost dimineaţă şi crenguţele de salcie înmugurite.