Piatra Neamţ: Brazii la ghiveci, variantă pentru descurajarea tăierilor ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrenii îşi pot cumpăra brazii în ghivece de la Direcţia Silvică Neamţ
Pietrenii îşi pot cumpăra brazii în ghivece de la Direcţia Silvică Neamţ

Prefectura Neamț lansează, în colaborare cu Direcția Silvică Piatra Neamț, o campanie intitulată „Salvați bradul de Crăciun".

Aceasta se va desfășura începând cu data de 15 noiembrie și își propune acțiuni de informare și de promovare a tradiționalului pom de Crăciun, la ghiveci, pentru a evita tăierile ilegale și exterminarea bradului, ca specie. Anual, numai în județul Neamț, se taie aproximativ 100.000 de brazi.

Bradul a început să devină o specie din de în ce mai rară. În preajma Crăciunului sunt tăiați, de cele mai multe ori ilegal, transformând obiceiul împodobirii bradului, într-o afacere. Sunt ierni în care se taie fără măsură și foarte mulți brazi nici nu sunt comercializați, ci ajung direct la gunoi", a spus subprefectul Vasile Șendrea.

Avantajul pe care îl prezintă acești brazi este faptul că și după sărbători ei pot rămâne în casele sau grădinile oamenilor, ca decorațiuni naturale". Pentru limitarea tăierilor de brazi, Direcția Silvică produce pomi de Crăciun, cu înălțimi de 1,00 - 1,20 metri, în ghivece din material plastic sau lemn, care pot fi cumpărați direct de la producător, prin comandă.

37 de lei pentru un brăduț la ghiveci

Pietrenii interesați să își cumpere un brad de acest tip pot să îl găsească la Ocolul Silvic de la intrarea în comuna Gârcina. Prețul se ridică la 37 de lei. „Încercăm să evităm tăierile din pădurile județului și să schimbăm și modul în care se vede bradul de Crăciun. Acești brazi pot ține în ghiveci până la 5 ani, cu condiția să fie aclimatizați la o temperatură relativ constantă, nu mutat de la căldura din casă la gerul de afară", spune Viorel Timișescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Piatra Neamț.

Pentru pietrenii mai conservatori, care țin să aibă în case bradul adus direct din pădure, Direcția Silvică va scoate, oricum, la vânzare, și acest tip de pom de iarnă, care va fi tăiat din rărituri.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite