Piatra Neamţ: Artista Angela Ciochină este internată în stare gravă la Spitalul judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia a fost transferată noaptea trecută de la spitalul orăşenesc din Târgu Neamţ.

ora 15.00 Angela Ciochină a devenit conştientă, iar medicii spun că sunt şanse să-şi revină. Situaţia în care a ajuns femeia la spital i-a uluit şi pe medici. Pacienta avea pe spate răni care dovedeau că a zăcut nemişcată la pat mai multă vreme, iar starea generală era gravă, rezultată în urma acutizării unor afecţiuni mai vechi.

„Diagnosticul de internare a fost neuroencefalopatie toxică, o afecţiune care apare pe fond psihic. Pacienta avea escare, adică răni multiple suprainfectate, şi era într-o stare aproape terminală", a spus doctorul Sorin Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Neamţ.

Artista, în vârstă de 57 de ani, a fost adusă la unitatea spitalicească din Piatra Neamţ şi a fost transferată pentru tratament şi observaţie la secţia Terapie Intensivă.

„Pacienta prezenta o stare gravă rezultată în urma acutizării unor afecţiuni mai vechi", a precizat doctorul Gabriel Popescu, medicul de gardă la UPU de la Spitalul Judeţean Neamţ  

Starea gravă a femeii pare să fie influenţată de o depresie cauzată de pierderea în ultimii ani a sorei şi tatălui.

„În urmă cu trei ani a răposat tatăl ei, părintele Valerian Ciochină, preot paroh timp de 30 de ani în comună. Cu un an înainte, murise şi sora ei, Julieta. Cred că a fost afectată de aceste pierderi", spune viceprimarul comunei Urecheni, Ion Tănăselea.

Citeşte şi:

Dr. Pam Ramsey-SUA: „Suferiţi de aceleaşi boli ca şi americanii”

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite