Piatra Neamț: Apa Serv oferă clemență datornicilor pietreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși peste 20 de asociații din oraș sunt înregistrate pe lista neagră a furnizorului de apă potabilă, conducerea asociației județene a decis să nu debranșeze pe nimeni pe perioada avertizării de caniculă.

Mai mult, în urmă cu câteva zile au fost branșate și celelalte 10 asociații de proprietari, deși încasările înregistrate au fost nesemnificative.

În această lună am rămas trei zile fără apă rece, dar mi s-a părut o veșnicie. Afară erau temperaturi de 35 de grade, iar nu aveam de unde să aducem apă să ne splăm", a explicat Diana Horciu, o locatară dintr-un bloc din Mărăței.

În urma solicitărilor primite de la pietrenii buni platnici, care s-au plâns de lipsa apei potabile în aceste zile caniculare, am decis că este mai bine să așteptăm. Îi înțelegem mai ales pe cei care au copii, pentru că în lipsa apei reci și a apei calde, igiena devine practic imposibilă", a declarat Bianca Ivașca, purtător de cuvânt al Apa Serv Piatra Neamț.

Pietrenii care sunt la zi cu plata întreținerii sunt indignați de debitele acumulate de vecini. „Eu nu pot decât să mă bucur că nu au oprit apa, pentru că nu știu cum ne-am fi descurcat. Dar și unii vecini de-ai mei depășesc limita bunului simț cu datoriile. Din cele 16 apartamente de pe scară, 13 au datorii, unele și de 3.500 de lei", a spus Mihaela Diaconu, locatară în blocul F10 de pe strada Plevnei.

Datoria totală a pietrenilor care au uitat de mai bine de zece luni de plata la întreținere depășește suma de șapte milioane de lei. Cel mai mare debit îl înregistrează Asociația numărul 62 din cartierul Mărăței, cu o datorie de 204. 600 de lei.

Avem periodic discuții cu asociațiile cu datorii, însă  nu înregistrăm rezultate. Din experiența de până acum am constatat că tot debranșarea este cea mai bună soluție pentru a ne recupera banii și nu este exclus ca după depășirea perioadei de caniculă să luăm aceeași măsură", a completat Bianca Ivașca.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite