O moară și o mașină incendiate în Neamț într-o singură noapte UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiile au avut loc în toiul nopții, foto: Arhiva Adevărul
Incendiile au avut loc în toiul nopții, foto: Arhiva Adevărul

Pompierii din Roman au intervenit cu două echipe pentru stingerea incendiilor petrecute în două sate învecinte. Lângă mașina care ardea în satul Giurgeni s-a găsit o sticlă cu urme de combustibil.

Update ora 10.00 Cele două incendii au fost anunțate în interval de 7 minute

Incendiul produs la moara din satul Pietrosul a fost anunțat la ora 1.58, iar intervenția pompierilor a durat până dimineață, la 5.40.

„Au ars clădirea în care funcționa moara, o bucătărie de vară și o magazie din lemn, acoperișul în suprafață de 250 metri patrați. Bunurile aparțineau lui Neculai R., din localitate. La intervenție a participat și serviciul voluntar pentru situații de urgență Oniceni”, a spus maiorul Iulian Jugan, de la ISU Neamț.

La numai 7 minute distanță de la apelul prin 112, pompierii au fost chemați să stingă un alt incendiu, produs la un autoturism din comuna învecinată, Valea Ursului.

Cele două incendii au avut loc în jurul orei 2.00, marți dimineață. În cazul morii din satul Pietrosul din comuna Oniceni pompierii au avut o misiune dificilă întrucât, în apropiere era și un punct de vânzare butelii, iar extinderea flăcărilor putea provoca o tragedie.

La scurt timp, una din cele două echipe de pompieri a fost solicitată la un alt incendiu izbucnit la o mașină din satul Giurgeni, comuna Valea Ursului.

„În ambele cazuri a fost vorba de o acțiune intenționată. La mașina Ford care ardea s-a găsit luneta spartă, iar în apropiere colegii au găsit o sticlă cu urme de material combustibil", a spus maiorul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Vom reveni cu amănunte

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite