Înghesuială la mesele turneului Pokerfest, organizat, în premieră, la Piatra Neamț

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La o masă pot juca maxim 10 participanți
La o masă pot juca maxim 10 participanți

Pasionații jocului de cărți au parte în aceste zile de un regal competițional care se desfășoară în perioada 18-22 aprilie. Participarea după primele două zile este mult peste așteptările organizatorilor.

Etapa a treia a sezonul doi a seriei de turnee PokerFest a ajuns în orașul de la poalele Pietricicăi în premieră și a strânit încă din primele două zile un interes deosebit din partea jucătorilor.

 „Ne-am așteptat ca în prima zi să fie 60-70 de participanți, iar în a doua zi cam 100 și acum avem în total, în cele două zile 300 de participanți, nu mă așteptam ca la Piatra Neamț să fie un interes așa de mare. Sunt mulți jucători buni, care merg și la turnee în afară, dar sunt și începători" , spune Sorin Constantinescu, președintele și organizatorul seriei de  turnee Pokerfest.

Nu numai numărul, ci și nivelul întrecerilor de la mese a fost apreciat de jucătorii care s-au înscris în concursurile Supersatelit, Side Event și Main Event.

În ultimele două zile ale turneului de la Piatra Neamț sunt programate jocurile cele mai atractive, iar duminică, începând cu ora 13.00 vor fi meciurile finale dotate cu trofeul turneului.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite