Piatra Neamţ: Vânătoare de câini vagabonzi în cartierul Dărmăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hingherii de la Salubritas au capturat, dimineaţă, mai mulţi câini fără stăpân, la solicitarea unor locuitori de lângă Grădiniţa nr. 5 din cartierul Dărmăneşti. Patrupedele au fost tranchilizate, prin împuşcare cu un pistol special cu seringă.

„Oamenii care iubesc animalele trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru îngrijirea lor. În cazul câinilor, aceştia pot fi ţinuţi pe lângă blocuri doar dacă sunt vaccinaţi şi poartă o curea cu numărul de telefon al celui care îl are în grijă“, a precizat asistentul veterinar Liviu Sandu, cel care folosea pistolul pentru tranchilizare.

Citeşte şi:

Neamț: Vânătoare de iepuri la lumina farurilor

După ce sunt supuşi unor tratamente, câinii sunt eliberaţi. „La adăpostul pe care îl are Salubritas, lunar, circa 50-60 de câini sunt igienizaţi, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi şi crotaliaţi. După ce sunt găzduiţi trei-şase zile pentru vindecare, sunt redaţi în teritoriu“, a precizat Tatiana Ciucanu, directorul Salubritas.

Pietrenii care au probleme cu prezenţa câinilor vagabonzi pot solicita echipajul de ecarisaj la numărul de telefon 0233-233771.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite