Piatra Neamţ: Ucisă de cel căruia i-a vândut un telefon mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Lupu (33 de ani) a fost ucisă cu un cuţit de bucătărie de o cunoştinţă căreia îi vânduse un telefon mobil şi care îi mai datora nişte bani pe acesta, joi, 21 aprilie.

Criminalul este Ioan Mocanu (de 47 de ani), iar scena de coşmar s-a petrecut în garsoniera în care locuieşte acesta din cartierul Dărmăneşti.

„Poliţia municipiului Piatra Neamţ a fost sesizată, prin 112, în ziua de 21 aprilie, în jurul orei 17.10, despre faptul că într-o garsonieră din Piatra Neamţ a avut loc un conflict, iar o femeie a fost înjunghiată. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, iar bărbatul a luat un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat-o pe femeie în zona toracică. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Neamţ, unde în jurul orei 19.15 a decedat ca urmare a complicaţiilor survenite“, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Pentru imobilizarea ucigaşului a fost necesară intervenţia luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii Rapide Neamţ, întrucât acesta s-a închis în garsonieră şi nu a vrut să deschidă uşa.

Ioan Mocanu a fost prezentat, astăzi, la Tribunalul Neamţ, unde magistraţii au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. „Arestatul nu a declarat recurs la pronunţarea sentinţei“, a precizat judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite