Piatra Neamţ: Avocat, fost judecător, arestat pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul judecător Catană a fost condamnat la şase ani de închisoare
Fostul judecător Catană a fost condamnat la şase ani de închisoare

Avocatul Constantin Cristian Catană (41 de ani), care anterior fusese magistrat la Judecătoria Piatra Neamţ, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de Curtea de Apel Bacău, sub acuzaţia de trafic de influenţă, sâmbătă, 4 decembrie.

Fostul judecător a fost prezentat instanţei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Biroul teritorial Bacău. Dacă recursul pe care îl poate cere în termen de 24 de ore nu îi va aduce eliberarea, avocatul va avea de stat după gratii până exact în prima zi a Anului Nou. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Catană Constantin Cristian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, pentru o perioadă de 29 de zile, începând de astăzi 4.12.2010 şi până la 1.01.2011 inclusiv“, se arată în sentinţa pronunţată de Curtea de Apel.

Cristian Catană are ca antecedent o condamnare la trei ani de închisoare, pentru luare de mită, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. El a fost judecător, până la 23 august 2007, când a solicitat eliberarea din funcţie după ce a fost condamnat definitiv.

Catană fusese prins în flagrant delict, la data de 18 octombrie 2004, în timp ce primea suma de 500 de euro de la un denunţător, căruia i-a cerut 700 de euro pentru a-i da o sentinţă favorabilă în dosarul pe care îl avea de judecat. Dacă va fi condamnat şi de data aceasta, va avea de făcut şi pedeapsa dată de colegii lui doar pentru cazier, fără executare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite