Piatra Neamţ: Audieri maraton după percheziţiile la membrii clanului „Ţâţă“ (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetarea celor duşi la Bacău nu a fost finalizată nici după o noapte întreagă de audieri. Interogarea unor persoane din lotul capturat în mai multe localităţi din judeţul Neamţ continua, azi dimineaţă, după cum a precizat Felix Bănilă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

ORA 18.40: Peste 20 de persoane cercetate pentru tentativa de asasinare a lui Puiu Mironescu

În dosarul tentativei de asasinare a lui Ioan Dumitru Mironescu, zis Puiu, sunt cercetate penal sub acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav peste 20 de persoane. „S-a dispus începerea urmăririi penale pentru mai bine de 20 de persoane. Toate sunt acuzate de tentativă de omor desosebit de grav. Participarea acestor persoane la săvârşirea faptei este însă graduală“, a declarat procurorul Felix Bănilă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cel care coordonează ancheta.

Capul de listă al acestor urmăriţi este Adrian Marin Botez, poreclit Ţâţă. Anchetatorii nu au putut preciza dacă acesta mai este în ţară sau a ajuns într-un stat care nu are tratat de extrădare cu România.

Peste 25 de ore de audieri

Două persoane mai dădeau încă declaraţii. „Ancheta este încă în desfășurare. Mai sunt persoane care dau declarații și la această oră“, a declarat procurorul Bănilă, astăzi, în jurul orei 11.00.

Citeşte şi:
Razii în „dosarul Mironescu“

Procurorul a confirmat că au fost vizaţi autorii tentativei de omor deosebit de grav din care a scăpat Puiu Mironescu. „Toată acțiunea are drept scop depistarea celor care l-au agresat în seara de 14 februarie, la ieșirea din Bacău, spre Lilieci, pe Ion Dumitru Mironescu“, a mai precizat prim-procurorul.

În total, au fost făcute 27 de descinderi cu percheziţii domiciliare în Piatra Neamţ şi localităţi apropiate. Au fost duse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău 19 persoane, dintre care 17 fuseseră deja lăsate să plece, după circa 25 de ore de audieri. La acţiune au participat, conform prim-procurorului Bănilă, 400 de jandarmi şi poliţişti din diverse structuri şi mai multe judeţe.

Conform unor surse apropiate anchetatorilor, cei audiaţi sund din aşa-numitul clan Ţâţă, porecla lui Adrian Marin Botez. Acesta însă nu a fost capturat, existând indicii că a părăsit ţara.

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite