Neamţ: Delta dintre munţii din Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Delta dintre munţii din Piatra Neamţ
Neamţ: Delta dintre munţii din Piatra Neamţ

O pietreancă se ocupă singură de întreţinerea unui iaz cu nuferi

Pe unul dintre versanţii din jurul oraşului, Valea Viei, în curtea familiei Zenembisi, nuferii înfloresc ca în Delta Dunării.

Iazul familiei Zenembisi este populat cu nuferi aduşi din Deltă. „În urmă cu vreo 40 de ani, când am fost în Deltă, am rugat pe cineva să-mi aducă nişte nuferi cu tot cu rădăcină. Aşa am adus la Piatra Neamţ nuferii, care în timp s-au înmulţit pe întreaga suprafaţă a iazului“, ne spune Areta Zenembisi.

Curtea, mare de circa 1 hectar, a scăpat furiei colectivizării numai pentru că pe deasupra ei trece linia electrică de înaltă tensiune. „Tot ce e aici a fost cumpărat în 1928, de tatăl lui Ianis, soţul meu. Pe atunci, Ianis avea doar trei ani. Când a venit colectivizarea nu au avut ce ne face, pentru că nu se putea construi sub nicio formă sub linia de înaltă tensiune, aşa că am rămas cu toată curtea“, îşi aminteşte învăţătoarea ieşită la pensie.

Planurile de apicultură, sabotate de stâlpii din curte

Gazdele recunosc că cei doi stâlpi de înaltă tensiune din curte le-au purtat noroc, dar spun că au şi neajunsuri din pricina lor. „Am renunţat la crescut albine, pentru că acestea devin foarte agitate din cauza câmpului magnetic de la liniile de tensiune. De asemenea, aceste fire produc paraziţi pentru receptoarele radio şi pentru televizoare, mai ales pe furtună“, ne spune Ianis Zenembisi, aflat în convalescenţă după o operaţie chirurgicală.

Lotusul înfloreşte în iunie

Nuferii înfloresc de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lui august. În fiecare an, un comerciant de flori din oraş vine şi ia de la familia Zenembisi gingaşele plante cu care îşi diversifică oferta.
Nuferii rezistă în vaze şi o săptămână, dacă sunt ţinute în apă până la floare.Pe iaz sunt înfloriţi şi nuferii galbeni. Din petalele acestora gazda prepară un şerbet cu o aromă deosebită, asemenea mirosului pe care îl are floarea.  În vârstă de 79 de ani, Areta Zenembisi se ocupă şi acum de întreaga grădină, în care, de-a lungul anilor, a adunat tot felul de plante rare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite