Petrecere de trei zile la Cetatea Neamţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptele medievale au atras sute de turişti la Cetatea Neamţului
Luptele medievale au atras sute de turişti la Cetatea Neamţului

În luna iulie, Cetatea Neamţului a fost redeschisă pentru turişti, după ce timp de doi ani a fost supusă restaurării. 

După doi ani de reabilitări, Cetatea Neamţului a fost redeschisă pe 4 iulie, când plăieşii lui Ştefan cel Mare i-au primit pe vizitatori cu un ceremonial demn de o curte domnească. Evenimentul a fost inclus în Festivalul de Artă Medievală de la Cetatea Neamţ. Localnicii, dar şi turiştii au avut parte atunci de trei zile de spectacole de teatru şi de concerte.

În mai puţin de 30 de zile, aproape 20.000 de turişti au trecut pragul Cetăţii. „Am transformat Cetatea în Muzeul Cetatea Neamţ pentru că am realizat 21 de spaţii muzeale, în care se vorbeşte despre istoria întreagă a cetăţii“, a declarat Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamţ. Lucrările de reabilitare a Cetăţii au costat aproape trei milioane de euro.

Anchetă DNA la Permise

Dacă inaugurarea Cetăţii a fost o veste bună pentru nemţeni, numărul şomerilor din luna iulie nu a încântat pe nimeni. „Numărul celor disponibilizaţi în primul semestru se ridică la 18.901. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 9.177 de contracte noi“, a afirmat Ioan Popescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.

La începutul lunii iulie, Nicoleta Drăgan, o adolescentă de 13 ani, a fost la un pas de moarte după ce şi-a prins mâna în ţeava de evacuare a bazinului mic din Ştrandul Municipal. Copila a fost eliberată din capcană de salvamari. Alte două evenimente care au ţinut prima pagină a ziarelor în luna iulie au fost nunta lui Ionuţ Harbuz cu Angelica Chivorchian şi ancheta DNA la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Auto şi Înmatricularea Autovehiculelor Neamţ.

Acţiunea Direcţiei Generale Anticorupţie a fost demarată pe 22 iulie, uşile Serviciului de Permise fiind blocate mai bine de două zile.  La acel moment, secretarul de stat Mihai Viorel Fifor, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, declara: „Ce se întâmplă la Neamţ este parte a unei acţiuni de curăţare a serviciilor pe care le gestionăm“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite