Pensiunile din zona Neamţului, pregătite pentru 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile au rămas aceleaşi ca anul trecut. Proprietarii încearcă să-i atragă mai ales pe familişti, având oferte speciale pentru turiştii care au copii.

Proprietarii pensiunilor din zona Neamţului le promit un weekend de neuitat turiştilor care plănuiesc să petreacă 1 Mai la munte. Printre cele mai atrăgătoare destinaţii sunt staţiunea Durău şi Cheile Bicazului.

Proprietarii unităţilor de cazare spun că n-au majorat preţurile faţă de anul trecut şi că turiştii pot avea un weekend relaxant şi ieftin. „Pentru trei nopţi de cazare, în perioada 29 aprilie – 1 mai, preţul este de 150 de lei de persoană, iar cei care doresc să se cazeze în regim de demipensiune, cu micul dejun şi cina incluse, plătesc 280 de lei de persoană“, a spus Tatiana Luca, administratorul unei pensiuni din Durău.

Turiştii care vor rămâne în agitaţia oraşului pentru a se plimba cu telegondola şi pentru a merge la grătar în Ştrandul Municipal, pot beneficia de transport gratuit prin urbea de la poalele Pietricicăi, oferit de proprietarii pensiunilor din zonă. „Preţurile de 1 Mai sunt aceleaşi ca şi în restul perioadei: 80 de lei cazarea în cameră dublă şi 70 de lei în cameră single. Cei care nu deţin autoturism personal vor fi transportaţi de la gară la pensiune de maşina noastră, care are o capacitate de şase locuri, şi le vom asigura şi plimbările prin oraş“, a declarat Alexandra Buruiană, proprietara unei pensiuni de la ieşirea din oraş spre Bicaz.

Petreceri la cerere
Turiştii îşi pot alege programul. „Avem saună, loc de joacă pentru copii, foişor şi grătar în curte şi, la cerere, putem să organizăm şi petreceri. N-am impus un anumit număr de zile pentru cazare, ci fiecare e liber să stea cât vrea“, a adăugat Alexandra Buruiană. Cei care aleg să petreacă 1 Mai la Bicaz, în singurul hotel plutitor de pe lacurile de munte din România, vor plăti 100 de lei pe zi pentru o cameră dublă, 120 de lei pentru una triplă şi 150 de lei pe zi pentru un apartament cu două camere.

Pietrenii care nu-şi permit să plece din localitate speră ca vremea să le permită să iasă măcar la un grătar în împrejurimi. „Anul trecut am fost la Vatra Dornei, acum rămânem acasă. Vrem să ieşim la Almaş, la un grătar, iar seara cred că mergem să jucăm tenis ori la o terasă. Ne costă maxim 100 de lei de persoană toată distracţia“, crede taximetristul Adrian Marcu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite