Patru centre comunitare deschise pentru şomerii nemţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalii beneficiari ai centrelor care vor fi inaugurate astăzi şi mâine sunt nemţenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate SASTIPEN, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună" şi Centrul de Formare în Profesiuni Sociale „Pro Vocaţie" inaugurează pe 25 şi 26 august patru centre comunitare de resurse în localităţile nemţene Văleni, Răuceşti, Pipirig şi Boghicea.

„Centrul Comunitar de Resurse reprezintă un concept inovativ, care se adresează întregii comunităţi şi asigură, gratuit, servicii de sprijin integrate în ceea ce priveşte orientarea pe piaţa muncii şi începerea unei activităţi anteprenoriale, servicii de asistenţă care să asigure participarea persoanelor din zonele rurale pe piaţa muncii, completate de activităţi de promovare a unui mod de viaţă sănătos", a spus Mariana Sandu, coordonatorul pe plan naţional al proiectului.

Principalii beneficiari ai proiectului vor fi nemţenii care nu au un loc de muncă, persoanele inactive sau cele care se ocupă cu agricultura de subzistenţă.

Centre comunitare de resurse vor fi amplasate şi în alte 11 localităţi situate în regiunile Centru, Nord-Est şi Sud-Est ale ţării.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite