Neamţ: Pârtia de pe Cozla, pusă la punct pentru schiori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Pârtia de pe Cozla, pusă la punct pentru schiori
Neamţ: Pârtia de pe Cozla, pusă la punct pentru schiori

Pentru prevenirea accidentelor, pe traseele pentru turişti vor fi montate plase şi parapeţi de protecţie

După ce va fi deschis obiectivul turistic, vor exista şi echipe speciale de intervenţie la even-tualele accidente
de pe pârtie.

După doi ani de amenajări, pârtia de la Piatra Neamţ este pregătită să primească schiorii pasionaţi de sporturile de iarnă. Pe trasee vor fi montate mai multe sisteme de protecţie, iar după ce va ninge vor fi organizate şi concursuri sportive. Pentru acest lucru, administratorii pârtiei au depus o cerere de omologare la Ministerul Turismului pentru organizarea de competiţii.


Iarna aceasta vom avea primul sezon de schi autentic. Suntem pregătiţi ca la începutul lunii decembrie să montăm fanioanele de slalom şi cortul de plecare. Sperăm să ningă cât mai repede ca să întreţinem stratul cu tunurile de zăpadă“, spune Aurel Maxim, directorul societăţii Perla Invest, administratorul pârtiei.

Echipe de intervenţie
vor monitoriza pârtia


Edilii vor ca în acest sezon să evite accidentele pe pistă, motiv pentru care vor instala plase şi parapeţi pentru securitatea schiorilor. „Vom avea cu totul alt sistem de siguranţă a persoanelor care vor schia pe pârtie, cu plase susţinute de stâlpi şi parapeţi de protecţie pe ambele laturi ale pârtiei“, spune Bogdan Puşcaşu, city-managerul municipiului.


Siguranţa schiorilor va fi asigurată la iarnă şi de echipe de intervenţie. „Zilnic, trei persoane vor supraveghea respectarea regulilor impuse pe orice pârtie“, afirmă Raul Papalicef, şeful Serviciului de Salvamont. Acesta a adăugat că în programul de funcţionare al pârtiei ar trebui introdusă şi o pauză de o oră, timp în care denivelările să fie bătătorite pentru prevenirea accidentelor după pornirea instalaţiei de nocturnă. „Când se trece de la lumina naturală la cea artificală, aceste hopuri creează umbre care îi pot deruta pe schiori. Atunci apare pericolul de accidentări grave“, subliniază şeful Salvamontului.

Pârtia pentru începători este în proiect


Prima pârtie pentru începători va fi amenajată până în 2011, printr-o finanţare europeană în valoare de 13 milioane de euro. „Acolo vor fi cursuri, iar micii schiori se vor putea muta ulterior pe pârtia mare“, spune Bogdan Puşcaşu, city-manager.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite