„Ostaşi, treceţi Prutul!“, rostit la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident petrecut pe 22 iunie 1941 în prezenţa generalului Antonescu la Biserica „Sf. Ioan“ Domnesc era să o coste libertatea pe o tânără profesoară.

Declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, în urmă cu 70 de ani, s-a făcut de la Piatra Neamţ, unde generalul Ion Antonescu se afla în trenul special Patria. Acesta a venit din Bucureşti şi a ajuns în oraşul de la poalele Pietricicăi sâmbătă, 21 iunie, în jurul orei 18.00, după cum precizează istoricul documentarist Gheorghe Radu. „Conform înţelegerii anterioare cu Hitler, comandant suprem al grupului de armate româno-germane din Moldova era Ion Antonescu, care-şi stabilise cartierul general în trenul special numit Patria. Alături de el se afla şeful Misiunii militare germane pentru uscat, generalul maior Hauffe“, spune istoricul Gheorghe Radu.

Conform acestuia, starea de război a început de la ora 20.00, iar atacul la ora 3.00, a doua zi. „Postul de radio a transmis atunci celebrul ordin «Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul»“, a mai spus istoricul. Ziua de 22 iunie a căzut în anul acela într-o duminică, iar la Biserica „Sf. Ioan“ Domnesc din Piatra Neamţ a fost oficiat un Te-Deum, la care a participat şi Antonescu, pentru victoria contra sovietelor. O scrisoare secretă a prefectului către preşedintele Consiliului de Miniştri, rămasă inedită până astăzi şi scoasă la lumină de Gheorghe Radu, descrie un incident petrecut la această slujbă.

„S-a dat ordin de internare în lagăr“
„La rugăciunea făcută, toată asistenţa a îngenuncheat, afară de Elena Constantinescu, profesoară la Gimnaziul de fete din Dorohoi, evacuată la Piatra Neamţ. Penibilul gest fiind remarcat de D-l General I. Antonescu, Conducătorul Statului, s-a dat ordin de internare în lagăr a numitei“, apare în scrisoare. Este posibil ca profesoara să nu mai fi ajuns în lagăr pentru că scrisoarea, datată 29 iunie, mai precizează că, între timp, Prefectura a primit petiţia ei, cu „motivele care au determinat-o să nu îngenuncheze“.

Povestea prizonierului
Ioan Mihăilă (88 de ani) a fost prins de începerea războiului mobilizat deja de două luni. „Eram cu unitatea antiaeriană lângă Galaţi, la Barboş. Eram comandantul unei staţii de radio-emisie şi recepţionat la ordinul lui Antonescu“, îşi aminteşte pietreanul. El a ajuns până la Stalingrad, unde a căzut prizonier de război şi a fost dus în Siberia. A scăpat de acolo, după mai bine de un an de groază, doar înrolându-se în Divizia Tudor Vladimirescu, cu care a reluat luptele, de data aceasta împotriva nemţilor.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite