O fetiţă de doi ani a intrat în comă după ce a fost bătută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de doi ani, ai cărei părinţi sunt plecaţi în străinătate, a fost bătută, de către femeia care o îngrijea, şi apoi a intrat în comă.

Ora 17.40 Felomena Blăjuţ, femeia care a lovit-o pe fetiţa de doi ani aflată în spital, o are în grijă şi pe verişoara copilei internate la Iaşi. Femeia recunoaşte incidentul, dar spune că doar a împins-o pe fetiţă.

Ora 17.00: Copilul a ieşit din comă după ce a primit îngrijiri la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi. Până să ajungă la această unitate, fetiţa fusese dusă mai întâi la Spitalul Municipal din Roman, apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii  "Sf. Maria" din Iaşi.

„Fetiţa prezintă urme de violenţă, are traumatisme la nivelul capului şi pe alte părţi ale corpului. Evoluţia sa este favorabilă, a ieşit din comă. Dimineaţă era mai bine, aşteptăm să vedem cum evoluează", spune doctorul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi

Caz şocant! Copil incendiat de propriul tată

Ora 16.30: Vecinii spun că nu e prima întâmplare nefericită prin care trece micuţa, cazul fiind anchetat acum şi de cei de la Protecţia Copilului. „Avem o echipă de specialişti care s-a deplasat deja în teren. Au fost şi la Gherăieşti, comuna din care este mama fetiţei, şi la Boteşti, locul în care a avut loc accidentul. Este un caz ciudat. Mama e plecată în Italia şi a lăsat fetiţa în grija fratelui. Când a avut loc incidentul, unchiul era la nuntă şi copilul a ajuns la soacra lui", povesteşte Marian Lospa, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.

La numai un an, fetiţa s-a lovit la cap. „Din câte am înţeles de la vecini, fetiţa a mai avut un accident în urmă cu un an şi oamenii spun că «bâţâia din cap» mai tot timpul. Dacă avea deja probleme e suficient ca femeia s-o fi atins puţin şi copilul să se fi dezechilibrat. Vom şti mai multe date abia când se va finaliza ancheta", a declarat Marian Lospa

În ciudat gravităţii cazului, Felomena Blăjuţ nu a fost arestată încă de poliţiştii nemţeni. Nici cei de la Protecţia Copilului nu au luat încă nicio măsură. „Situaţii de acest gen avem tot timpul, dar aşa ceva chiar sună ciudat. Ancheta este în derulare şi, în funcţie de concluziile la care vor ajunge specialiştii noştri şi cei de la Poliţie, vom vedea ce măsuri trebuie luate", a adăugat Marian Lospa.

Ora 15.00 Angela Boroş, primarul comunei Boteşti, nu înţelege gestul făcut de Felomena Blăjuţ, femeia de 46 de ani care o avea în grijă pe fetiţă.  „Femeia e casnică, are cinci copii, e mamă şi ea.  Nu e o fire atât de sociabilă, e mai ursuză de felul ei. Nu ştiu ce-a deranjat-o că plângea copilul...Nenorocita, chiar aşa să o lovească pe fetiţă?", a spus primarul Angela Boroş.

Ora 14.30 Micuţa a fost transportată ieri la amiază la Spitalul de Copii „Sfânta Maria" din Iaşi de bunica şi mătuşa ei, femei care aveau grijă de fetiţă.În prezent, copilul este internat la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi.

„Copilul a ajuns la noi în comă de gradul I şi II. A fost adusă de bunica şi der mătuşa ei care susţineau că în urmă cu vreo câteva zile s-a jucat şi a căzut. În urma investigaţiilor medicale s-a decis transportarea copilului la Neurochirurgie unde se află şi în prezent", a declarat doctor Lucian Cernahoschi, medic UPU la Spitalul de Copii „Sfanta Maria" Iaşi.

Femeia care o îngrijea a lovit-o pe fetiţă pentru că plângea. Din cauza loviturii, fetiţa s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de masă, după care a leşinat.

"Poliţia a fost sesizată, în jurul orei 13.00, că o minoră de 2 ani cu politraumatism şi comă de gradul I şi II a ajuns la spital. S-a stabilit ca fata a fost lăsată în grija fratelui, care la rândul său a lăsat-o pe copilă în grija soacrei sale. Femeia a agresat-o pe minoră, după care a dus-o la spitalul din Roman", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Neamţ, citat de Realitatea Tv.

Revenim cu detalii.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite