Nuntă la cort, în loc de clasicul restaurant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii care oferă petreceri în cort sunt mulţumiţi de încasările care se preconizează pentru sezonul nunţilor de la vară.

Deşi trendul organizării evenimentelor în aer liber a ajuns numai de doi ani în Neamţ, pietrenii nu s-au temut să probeze experienţa unei petreceri inedite. Administratorii firmelor care organizează astfel de evenimente au un sezon plin în 2010 şi, deşi se lovesc din plin de criza financiară, nu se pot plânge de încasări, care sunt de ordinul zecilor de mii. Spaţiul generos, aerul curat, libertatea de mişcare în jurul cortului, foarte mult verde şi eventual o piscină încadrată în peisaj sunt numai câteva dintre atuu-rile pe care le prezintă evenimentul festiv în detrimentul restaurantelor clasice.

„M-am simţit ca o prinţesă“
„Am decis să facem nunta aici, imediat cum am intrat în cort. M-am simţit ca o prinţesă şi mi-am închipuit deja în acel moment cum toată lumea era pe ringul imens, deşi înăuntru eram numai noi doi. Nu se compară peisajul oferit de o petrecere în aer liber cu una clasică“, a spus Anamaria Donciu, una dintre miresele care va petrece la nunta sa pe 14 august.
Singura piedică este reprezentată de părinţii mai conservatori în obiceiuri. „Din păcate deşi preţurile noastre sunt la fel ca la restaurantele din oraş, uneori chiar mai mici, mirii se lovesc de prejudecăţile părinţilor, care au prins alt regim de viaţă, mai conservator“, a explicat Mihai Nemţanu, directorul unei firme organizatoare. 


În Neamţ există două astfel de firme care au ridicat standardele de organizări  de evenimente, astfel că administratorii nu se plâng de lipsa clienţilor. „Având în vedere că este al doilea an în care funcţionăm putem spune că suntem mulţumiţi de rezultate. În lunile în care se fac nunţi avem programări pentru fiecare sâmbătă“, a adăugat Mihai Nemţanu.

Locul petrecerii, la alegere
Un alt avantaj de care tinerii pot profita este posibilitatea de a amplasa cortul în locaţia preferată. „Am vorbit cu proprietarul cortului să-l închiriem pentru o zi la munte, în Gura Humorului. Avem un loc preferat acolo. Vrem să facem petrecerea de nuntă în curtea unei pensiuni. Plătim numai meniurile invitaţilor“, a spus Adina Baghiu, viitoare mireasă.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite