Neamţ: Zeci de cereri pentru energie ecologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei pot obţine finanţări între 6.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de tipul de instalaţie folosit.

Printre primii care şi-au întocmit dosarul de finanţare se numără şi Niculai Giurgea. „Am o cabană la Izvorul Muntelui, lângă Bicaz, şi m-am gândit să-mi montez panouri solare. Cu ajutorul acestui sistem o să-mi asigur apa caldă“, spune bărbatul.

El s-a consultat cu un specialist care-l va ajuta să-şi monteze panourile şi crede că se va încadra cu investiţia în cei 6.000 de lei asiguraţi prin programul guvernamental. „Randamentul maxim va fi în lunile de vară, dar energia va fi captată chiar şi iarna. E un consum mai mare de energie să încălzeşti cu ajutorul centralei apa din pământ care are 3 grade, decât dac[ încălzesc apa cu panourile solare“, explică Giurgea.

Primii pe Moldova la cereri

Ca număr de cereri depuse şi ca valoare solicitată, nemţenii sunt pe primul loc între judeţele Moldovei. Cele 74 de proiecte depuse până acum însumează 434.000 de lei. Fondurile alocate judeţului de Guvern se ridică la 2,8 milioane de lei, bani suficienţi pentru a onora aproape 500 de cereri, dacă dosarele sunt bine întocmite.

„Valoarea fondurilor alocate a fost direct proporţională cu numărul populaţiei din judeţe“, explică Monica Isopescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ.

„În general, solicitanţii cunosc ce documentaţie trebuie pentru înscrierea în program. Vin însă şi mulţi care nu au cartea funciară a imobilului unde vor să-şi monteze instalaţiile”, mai spune Monica Isopescu. Proprietarii de case pot depune cereri pentru finanţări între 6.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de instalaţiile pe care vor să le folosească.

Pentru panouri solare şi instalaţii pe bază de lemn sau deşeuri vegetale, agricole şi forestiere, persoanele fizice obţin câte 6.000 de lei, iar cei care îşi vor monta pompe de căldură vor fi susţinuţi cu câte 8.000 de lei. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite