Neamţ: Vând mături din tată-n fiu la marginea şoselei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Mulţi dintre localnicii din trei sate prin care trece drumul european 85, dintre Roman şi Hanu Ancuţei, vând mături la şosea.

În Gherăieştii Noi, Barticeşti sau Nisiporeşti nu există om care să nu cunoască acest meşteşug. Isidor Iacobuţ din Gherăieştii Noi are 58 de ani, a muncit o vreme pe la balastierele din zonă, dar acum a rămas numai pe baza măturilor. A învăţat să le facă încă de când era în clasa a IV-a, de la tatăl său.

„Este destul de multă treabă cu măturile astea, începând cu semănatul sorgului şi cu tot ce presupune cultivarea lui. După ce se recoltează, toamna, sorgul trebuie să treacă prin 11 operaţiuni până să ajungă o mătură bună de vânzare“,  spune Isidor Iacobuţ. În afară de paie, de la sorg meşteşugarii mai folosesc doar sămânţa, pentru hrană la animale.

„Există o maşină specială care bate sorgul pentru a-i culege sămânţa. Pentru a o da la animale, la porci şi la păsări, mai înainte o măcinăm, în amestec cu alte cereale şi facem uruială“, explică meşterul.

Afacerea „scârţâie“

De vreo doi ani, măturile făcute numai din materiale naturale se vând mai greu. „Acum doi ani mai mergea vânzarea, dar acum e mai greu“, spune Iacobuţ. Meşteşugul nu se va pierde însă pentru că fiul lui, Sergiu Adelin, care are 11 ani, face deja mături cot la cot cu tatăl lui. O măturică poate fi cumpărată cu 2 lei, iar una mare costă între 3 şi 5 lei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite