Neamţ: Trufandalele bat la preţ portocalele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemţenii scot cu greu bani din buzunar pentru a cumpăra verdeţuri proaspete în perioada Postului de Paşte. Pe piaţa locală, spanacul sau ceapa verde sunt mai scumpe decât fructele exotice, astfel că gospodinele care se încumetă să facă o salată de crudităţi sunt tot mai puţine.

Clienţii care îşi fac cumpărăturile în piaţa centrală spun că niciodată legumele nu au fost mai scumpe ca anul acesta.

„Am făcut un calcul şi ca să fac o salată proaspătă trebuie să scot din buzunar vreo 50 de lei. O să mai ţin postul vreo săptămână cu fasole, cartofi şi murături, până mai scad preţurile. Astăzi am cumpărat fructe pentru desert, că sunt mai acceptabile ca preţ“, spune economista Ionela Trifan.

Spanacul, de două ori mai scump decât portocalele

Cel mai căutat produs pe piaţă în această perioadă rămâne spanacul, dar preţurile care oscilează între 7 şi 8 lei pe kilogram sunt considerate inaccesibile de mulţi nemţeni.

„În iarnă a fost 10 lei, ba chiar şi 15 lei kilogramul, iar de o săptămână s-a stabilizat pe la 8 lei. Noi avem în sere legume de vară, dar acum vindem spanac produs în serele de la Matca, Galaţi“, a afirmat şi Elena Blaga. Cei care se îndură totuşi să cumpere spanac, caută să ia cantităţi mici, la legături de 1 leu. Produsul românesc este preferat celui importat din Turcia care are alt aspect şi nu se prepară decât în anumite condiţii. „Spanacul românesc e mai gustos, se mânăncă cu tot cu cotor, în timp ce de la produsul turcesc, care e la acelaşi preţ, se consumă doar frunzele“, explică Mihai Mereuţă, cultivator din zona de graniţă cu judeţul Iaşi.

Ofertă limitată de urzici

Alte trufandale căutate de cumpărători sunt urzicile de primăvară. Oferta este limitată şi întinsă pe coli de ziar, sub forma de grămăjoare vândute la preţ de un leu.

„La fiert scad mult, aşa că trebuie să cumpăr măcar vreo zece grămezi ca să pot înţelege ceva din mâncare. Dacă se mai încălzeşte peste câteva zile cred că o să caut să-mi procur singură urzicile“, spune educatoarea Mariana Stănescu.

Cum preţurile legumelor sunt neatractive, comercianţii de fructe par să profite mai mult de vadul din piaţă. Un kilogram de portocale sau de mandarine costă în medie 3,5 lei, iar mulţi dintre clienţii de la tarabe se reorientează spre fructe ca să nu ajungă cu sacoşa goală acasă.

Preţurile trufandalelor
Legume    Preţuri
- Spanac    7-8 lei/kg
- Ceapă verde           15 lei/kg
- Ridichi de lună   12-15 lei/kg
- Salată    2-2,5 lei/bucata
- Urzici    1 leu/grămăjoara

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite