Neamţ: Traseele pe Ceahlău, riscante pe vreme rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condiţiile de instabilitate meteo anunţate pentru perioada minivacanţei de Rusalii vor ţine turiştii la poalele muntelui

Pietrenii iubitori de ascensiuni montane au plănuit ca în minivacanţa de Rusalii să urce masivul Ceahlău, fără a ţine cont că în aceasă perioadă muntele le-ar putea crea surprize neplăcute. „Am auzit că zăpada s-ar fi topit  de tot, şi, la vremea asta nu cred să mai fie probleme. În weekend  vrem să urcăm până la cabana Dochia", spune tânărul Daniel Straton.

Chiar dacă în oraş condiţiile de vreme se apropie de perioada estivală, pe munte situaţia este cu totul diferită.

„Între Piatra Neamţ şi vârful Toaca există o diferenţă termică de 10 grade. În plus, între staţiunea Durău, de la poale, şi vârful masivului, se înregistrează frecvent inversiuni termice. Dimineaţă când în staţiune sunt 8 grade, pe munte temperatura coboară chiar la zero grade", spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Deşi în această perioadă toate traseele sunt practicabile, turiştii care urcă pe Ceahlău ar trebui să evite parcursul „Neagra" sau „Bistra", deoarece sunt trasee lungi, care în perioada de vară pot solicita şi zece ore de ascensiune.

„Cele două trasee au lungimi de aproximativ 20 de kilometri. Dacă pleci la 6 dimineaţă, ajungi în vârf după amiază la ora patru. Chiar dacă sunt marcate, de evitat sunt şi traseele prin Duruitoarea şi Poiana Maicilor spre Dochia", mai spune Papalicef.

Sezonul de vară pe Ceahlău începe abia în iulie

În minivacanţa de 1 Mai, patru tineri din Iaşi au solicitat ajutorul salvamontiştilor după ce au rămas blocaţi în zăpadă în zona cunoscută sub numele „Clăile lui Miron". După ce au sunat la 112, turiştii au fost recuperaţi de salvatorii montani şi au spsu că nu au fost informaţi de administratorii Parcului Naţional că ar trebui să evite acel traseu.

„Avertizarea cod galben care a fost pentru acest weekend spunea că, la peste 1500 de metri altitudine, este posibilă lapoviţa şi ninsoarea. La asemenea condiţii pot apărea riscuri de hipotermie. Un factor agravant pentru cei care nu-şi calculează bine parcursul este ceaţa care se lasă cu cât se însearează, iar turistul se poate foarte uşor rătăci", mai spune şeful serviciului Salvamont Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite