Neamţ: Trăiesc în grajdurile fostului CAP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Izvoranu şi cei trei copii ai săi trăiesc într-o sărăcie lucie
Nicoleta Izvoranu şi cei trei copii ai săi trăiesc într-o sărăcie lucie

Soţii Izvoranu din Bâra stau împreună cu trei minori într-o construcţie care cu greu poate fi numită „casă“. În urmă cu trei ani, familia Izvoranu a fost alungată din locuinţa cumpărată în 1998.

Nicoleta Izvoranu (33 de ani) îşi creşte cei trei copii în grajdurile fostului CAP al comunei Bâra unde soţul ei, Daniel-Dumitru (47 de ani), fost miner în Valea Jiului, s-a învoit să muncească la un gater. Familia s-a adăpostit aici anul acesta, de Paşte, după ce din 2007 încoace a stat pe unde a apucat. Construcţia, pusă la dispoziţie de proprietar, este alipită de unul dintre grajduri, are două camere dintre care doar una cât de cât locuibilă, nu are curent electric şi nici apă.

Mănâncă din mila oamenilor

O canapea, un pat, un taburet şi pătuţul celui mic ocupă mai tot spaţiul din cameră.  Când am mers să stăm de vorbă cu Nicoleta, pe soba metalică, cel mai preţios obiect din inventar, fierbea o oală cu nişte oase căpătate de la cineva din sat. Femeia era bucuroasă că făcuse rost de un sac de grăunţe şi cumpărase, pe datorie, altul cu făină de grâu.

„Grăunţele trebuie să le schimb, să sunt de la Asociaţie şi nu sunt bune pentru mâncare. Din făina de grâu fac turtiţe pe sobă. Nu avem nicio palmă de pământ pe care să mai cultivăm ceva. Toată mâncarea trebuie să o cumpărăm. Alăptez şi acum copilul, pentru că aş vrea să îi dau lapte de vacă, dar costă prea mult“, ne-a explicat Nicoleta, adăugând că se descurcă foarte greu cu cei 300 de lei din alocaţiile copiilor.

Fata cea mare nu mai poate merge la şcoală

Cel mai mic abia a împlinit un an, mijlociul are trei ani şi jumătate, iar fata cea mare 13 ani şi jumătate. Ea este elevă în clasa a VI-a la Şcoala Specială din Roman, dar de când tatăl ei a plecat să îşi încerce norocul la muncă în străinătate, mama nu o mai lasă la cursuri. „Durează vreo 10 minute până ajung la fântână să o duc, nu pot să las copilul mic doar cu celălalt băiat, că se poate întâmpla orice. De sâmbăta trecută, de când soţul a plecat în Grecia, i-am zis să stea acasă“, spune mama.

Fetiţa era inclusă şi într-un proiect întocmit de Direcţia pentru Protecţia Copilului pentru recuperarea unor dizabilităţi şi  riscă acum să piardă şi acest avantaj.

Fugăriţi cu parul din casa cumpărată în 1998

Nicoleta Izvoranu povesteşte resemnată cum a fost alungată din locuinţă. „În 1998, am cumpărat o casă în comuna Stăniţa, pentru care am făcut numai un act la Primărie. În buletin, am domiciliul şi acum acolo. Am plătit impozit pe casă şi teren în fiecare an. În 2007, fiii femeii de la care am cumpărat casa l-au lovit pe soţul meu cu un par în cap, noaptea, când a ieşit afară. El a stat la spital vreo 14 zile, iar eu am fugit la soacră-mea. De frică nu ne-am mai întors şi de atunci suntem tot pe drumuri“, spune femeia.

O altă încercare de a se stabili la casa lor s-a dovedit o nouă lovitură pentru membrii familiei Izvoranu. „Am îngrijit o bătrână, din aprilie anul trecut, până în februarie, cu înţelegerea că ne rămâne nouă casa după ce moare. Dar a venit fiica ei şi ne-a cerut 25.000 de lei pentru casă şi nu am avut de unde să-i dăm“, a mai povestit Nicoleta.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite