Neamţ: Trafic greu cu anvelope de vară pe drumuri înzăpezite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o singură zi, poliţiştii au aplicat 58 de amenzi şoferilor care conduceau camioanele neechipate pentru condiţii de iarnă

Acţiunea poliţiştilor de la serviciul Rutier desfăşurată pe parcursul zilei de joi, 11 februarie, a avut în vedere verificarea legalităţii transportului de mărfuri generale. În filtrele de poliţie au fost controlate 154 de autocamioane, trei dintre ele provenind din ţări din afara Uniunii Europene.

Principala abatere a fost nefolosirea lanţurilor sau a echipamentelor antiderapante omologate pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă şi polei drept pentru care au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale din totalul de 58", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Alte două amenzi au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice la sistemul de lumini, iar o sancţiune a fost acordată pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Valoarea totală a amenzilor aplicate în urma verficărilor s-a ridicat la suma de 5.500 lei

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite